Emisiune numismatică: Jacques M. Elias, Întemeietorul “Fundației Familiei Menachem H. Elias”

Distribuie pe:

Banca Națională a României (BNR) a lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 8 mai 2023, o monedă din argint cu tema Jacques M. Elias, întemeietorul “Fundației Familiei Menachem H. Elias”.

Aversul monedei prezintă un detaliu al sediului Academiei Române din București, partea superioară a statuii Minervei din fața clădirii, stema României, inscripția “ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală “10 LEI” și anul de emisiune “2023”, iar reversul monedei prezintă portretul, semnătura lui Jacques M. Elias și inscripția “JACQUES M. ELIAS”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim este de 5.000 de piese, prețul de vânzare (exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate) este de 490 de lei, iar lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Pentru rezervarea online a pieselor în vederea achiziționării, se poate utiliza formularul publicat pe site-ul www.bnr.ro. În cazul în care stocul destinat rezervărilor online se epuizează, BNR informează că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale instituției, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu