Ziua Europei

Distribuie pe:

“Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.” * “Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto”*”Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel...va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat, în trecut, fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.” (citate din Declarația Schuman)

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sunt marcate pacea și unitatea pe continent. Data amintește de ziua în care a fost pronunțată declarația Schuman: în cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei, în contextul în care națiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecințele dezastruoase ale celui de-Al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă, și erau hotărâte să caute modalități de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producției de cărbune și oțel, un eventual război între Franța și Germania, rivali istorici, “ar fi nu numai de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”.

Viziunea lui Robert Schuman era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism, de aceea, propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Declarația rostită la 9 mai 1950, de Robert Schuman, a rămas înscrisă în istoria construcției europene drept “declarația Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunități a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), înființată de Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. Reunirea intereselor economice a contribuit la creșterea standardelor de viață și la crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea de a adera la CECO le-a fost oferită și altor țări.

Documentar realizat de Ileana Sandu

Lasă un comentariu