Comuna Băgaciu, exemplu de bune practici

Distribuie pe:

Primarul comunei Băgaciu, Ioan Aldea, ne-a declarat că în scurt timp, Școala din localitatea Băgaciu va fi dată în folosință. Lucrările finanțate prin PNDL I au durat mai mult din cauza firmelor care au contractat lucrarea. După ce s-a reușit, într-un final, ca licitația să fie reluată și atribuită din nou, iată că, în curând, elevii și dascălii se vor putea bucura de cele 16 săli de clasă și 7 laboratoare moderne. Valoarea lucrărilor finanțate prin acest proiect a fost de 1,4 milioane de lei. Ca să rămânem tot la capitolul educație, trebuie să menționăm că primăria a câștigat o finanțare, prin PNRR, pentru dotarea cu materiale didactice și table inteligente a două școli și două grădinițe din Băgaciu și, respectiv, Deleni.

Ioan Aldea ne-a mai declarat că după ce comuna a primit de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) clădirea în care a funcționat această instituție, a fost finanțată, din bugetul local, o lucrare de investiții pentru reabilitarea clădirii care va avea două funcțiuni: bibliotecă comunală, iar în garajele din curte vor fi adăpostite utilajele pe care comuna le are în prorpietate.

Urmează ca în perioada aceasta să fie semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare de 7 milioane de lei pentru asfaltarea și modernizarea străzilor, realizare de rigole și accese pietonale în Băgaciu și Deleni. De asemenea, cătunul aparținător va fi legat de Deleni. Este vorba, în total, de 18 kilometri de străzi care vor fi modernizate.

Bineînțeles că din bugetul local, Primăria Băgaciu efectuează lucrări de întreținere-reparații a obiectivelor din localități. Trebuie să menționăm faptul că Băgaciu beneficiază de apă, canal, drumuri și cămine culturale noi. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu