După anii '90 era la modă sloganul “Nu ne vindem țara”, de care s-a uitat, după ce fabricile și uzinele construite cu multe sacrificii și sudoare de clasa muncitoare în perioada comunistă s-au vândut la ruși, americani, italieni, turci, arabi, austrieci, francezi, nemți și evrei, care le-au demolat și le-au revândut, bucată cu bucată, la fier vechi, pe sume de câteva ori mai mari decât cele date la cumpărare. Am rămas și fără bogățiile naturale ale pământului: gazul metan pe care acum îl cumpărăm din import pentru că l-am oferit aproape gratis la investitorii austrieci și canadieni; țițeiul cu rafinării și cu rețeaua de distribuție (benzinării) pe care le-am vândut la firma OMV-Petrom (Austria) cu BCR cu tot, și zăcămintele de gaz din Marea Neagră. O bună parte din centralele electrice le-am vândut tot cam la aceste firme, la care se adaugă și chinezii.
Acum sloganul: “Nu ne vindem țara” că am terminat de vândut industria, au mai rămas pădurile, regiile de stat, găurile negre ale bugetului (în primul trimestru din acest an este de peste 20 de miliarde de lei), ale căror pierderi uriașe se acoperă de popor prin sutele de taxe și impozite impuse de guvernele ce s-au perindat la putere în cei peste 30 de ani după '89.
Da, mai vindem și ce-a mai rămas pământ pentru apărarea căruia au murit, și-au vărsat sângele strămoșii și bunicii noștri împotriva năvălitorilor din cele patru zări ce l-au râvnit, care îl vor și în zilele noastre. Acum nu se mai folosesc de arme pentru a-l obține, ci de indicațiile și de legile UE impuse de euro și alte valute pentru a-l cumpăra la prețuri derizorii. Într-un articol publicat în revista “Capital” nr. 33 se arată: “Din totalul de 14,5 milioane de hectare cât reprezintă suprafața agricolă a României, circa 65% sunt terenuri arabile (adică 9,5 milioane de hectare). Din aceasta, circa 10% este deținută de străini”, mai precis circa 2 milioane de hectare de teren arabil în proprietate, iar 1 milion de hectare îl lucrează în arendă sau în concesiune.
În ultimul deceniu, pământul din țara noastră atrage ca un magnet investitorii străini, în special pe cei italieni, care de 2-3 ani au început să vândă din suprafețele deținute, tot străinilor: nemți, danezi, olandezi, britanici, să nu-i uităm pe arabi și pe turci, care sunt tot mai interesați să cumpere și să arendeze terenuri arabile de la proprietarii români ce nu-și pot lucra pământul din cauza vârstei înaintate și a lipsei mijloacelor mecanizate.
Dacă cu 10-15 ani în urmă, italienii cumpărau hectarul de teren arabil cu câteva sute de dolari, acum îl revând cu cel puțin 4.000 de euro hectarul. Zonele unde sunt interesați investitorii străini să achiziționeze pământ sunt cele din vestul României, mai exact județele Timiș, Arad, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Mureș etc., chiar dacă prețurile sunt cu mult mai mari decât în zona de sud a țării și județele din Bărăgan și Dobrogea. Interesant de menționat este faptul că italienii vând terenurile nemților, olandezilor, norvegienilor și nu fermierilor români chiar dacă aceștia le oferă un preț mai mare, de exemplu 6.000 de euro/hectar, preferând să-l dea cu 5.500 de euro celor menționați și nu românilor. De ce? Pentru că, mai ales nemții și ungurii, sunt interesați să achiziționeze pământ în Transilvania, zonă mult mai cunoscută în Vest, considerată mai dezvoltată în infrastructură și mai apropiată de țările lor, ușurându-le transportul produselor care sunt apreciate de consumatori, mai ales cele ecologice.
Dintre cele peste 40.000 de firme cu capital străin în România, 1.700 sunt în domeniul agriculturii, din care 15 fac jocurile în acest sector.
După promulgarea legii pentru vânzarea terenurilor agricole, s-au schimbat procedurile de achiziție de terenuri de către investitorii străini. Pentru a scăpa de restricțiile impuse de noua lege s-a trecut la cumpărarea întregii companii ce deține terenul agricol, prin care se ocolesc cerințele impuse la vânzarea terenurilor agricole, mai ales a taxelor mari ce trebuie plătite la întocmirea actelor de vânzare-cumpărare. De menționat faptul că și în condițiile mai greoaie și costisitoare cerute de lege pentru tranzacțiile de terenuri, prețurile acestora continuă să crească, în general, dar și cel al parcelelor mici, care e mai greu să le comasezi la suprafețe mai mari. Însă comasarea se poate realiza prin acordul proprietarilor, de a face schimb de terenuri între ei.
Ioan Husar
