Sondaj: Cei mai mulți români își schimbă electrocasnicele doar atunci când se defectează

Distribuie pe:

Un studiu de piață realizat, recent, de Reveal Marketing Research, prin care s-au evaluat preferințele de achiziție ale românilor privind categoria electrocasnicelor, arată că cei mai mulți dintre români nu își schimbă aparatele electrocasnice decât atunci când acestea se strică.

Femeile, mai pragmatice

Potrivit analizei, 70% dintre români își achiziționează aparate electrocasnice noi doar atunci când cele vechi se defectează, în timp ce 31% declară că le cumpără atunci când descoperă promoții avantajoase, iar 17% atunci când își doresc dotarea casei cu tehnologii noi.

În funcție de gen, s-a observat că femeile se diferențiază ca fiind mai pragmatice, acestea obișnuind în mai mare măsură să înlocuiască un aparat electrocasnic ce s-a stricat cu unul nou (75% față de 65% bărbați), iar bărbații ca fiind mai atrași de urmărirea și achiziționarea noilor tehnologii (21% față de 14% femei).

De asemenea, presiunile economice îi fac pe români mai chibzuiți, procentul celor care aleg să repare electrocasnicele stricate crescând semnificativ comparativ cu 2021, ajungând de la 6% la 15% în prezent.

Tot din dorința de economisire, programul rabla pentru electrocasnice se bucură de o popularitate crescută în rândul românilor, 64% manifestându-și interesul de a se înscrie în program, în timp ce un procent de 6% declară că sunt deja înscriși.

Majoritatea consumatorilor (70%) aleg electrocasnicele în funcție de preț, iar promoțiile la electrocasnice (46%) s-au dublat ca importanță în decizia de achiziție comparativ cu anul 2021.

Principalele criterii în funcție de care consumatorii achiziționează electrocasnice au rămas cam aceleași ca în urmă cu doi ani, românii fiind atenți în primul rând

la preț (70%), la performanță (54%), în special cei cu vârste între 44 - 55 ani (66%), și la consumul de energie (54%), în special persoanele mature de peste 55 ani (70%).

Pentru achiziționare, preferă magazinul fizic

În ceea ce privește modalitatea de achiziție a electrocasnicelor dorite, 7 din 10 români preferă mai degrabă să meargă în magazine fizice, această alegere facilitând interacțiunea directă cu produsele și cu personalul de specialitate în magazine. Aceștia optează pentru magazinele de profil (44%), secțiunea de electrocasnice a hypermarket-urilor (15%) și în mai mică măsură pentru magazinele producătorilor (9%).

Pe de altă parte, 30% dintre români declară că aleg să comande online de pe site-urile magazinelor de profil. Jumătate dintre ei (47%) menționează că obișnuiesc să meargă înainte în magazinele fizice pentru a vedea sau a testa produsul înainte de a plasa comanda, într-o măsură semnificativ mai mare bărbații (53% față de 41% femei) și rezidenții din mediul urban (52% față de 39% rural).

Studiul mai arată că 74% dintre români sunt dispuși să achiziționeze electrocasnice smart pentru a-și dota casa, principalul motiv fiind reducerea costurilor de energie electrică (79% față de 62% în 2021), eficiența dispozitivelor (61% față de 48% în 2021) și ușurarea activităților casnice (51% față de 42% în 2021).

Ceea ce îi împiedică pe români să cumpere electrocasnice smart este prețul ridicat al acestora, motiv menționat de către 73% dintre respondenți, în timp ce 23% dintre români consideră că nu sunt utile, iar 17% sunt de părere că ar fi greu de folosit.

Surse de informare

Atunci când doresc să cumpere aparatură electrocasnică, principala sursă de informare a românilor sunt promoțiile promovate pe site-urile magazinelor (48%), recenziile din cadrul magazinelor online (43%) și solicitarea de informații direct din magazin (39%).

Atât site-urile magazinelor, cât și recenziile online din cadrul acestora sunt preferate într-o măsură semnificativ mai mare de persoanele între 45 - 55 ani, acestea înregistrând scoruri de 57%, respectiv 50%, pe când persoanele mature de peste 55 ani preferă mai degrabă să solicite informații direct de la personalul din magazin (49%).

De asemenea, s-a observat o creștere semnificativă a importanței mărcii la achiziție, acest criteriu majorându-se de la 14% în 2021 la 22% în prezent, cei mai interesați de acest aspect fiind românii cu vârsta între 45 și 55 ani (27%).

*

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online, în perioada 25 aprilie - 2 mai 2023, pe un eșantion reprezentantiv de 1.009 respondenți de peste 18 ani, din mediul urban și rural, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1%, la un nivel de încredere de 95%. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu