Consilierii au decis retragerea Consiliul Județean Mureș din Zona Metropolitană Târgu Mureș

Distribuie pe:

În ședința de astăzi a fost aprobat retragerea Județului Mureș din Asociația Zona Metropolitană Târgu Mureș. După modificările și completările ulterioare a codului administrativ, care definește noțiunea “zonă metropolitană”, reiese că județele nu pot face parte din zonele metropolitane, motiv pentru care se impune retragerea Județului Mureș din Asociația Zona Metropolitană Târgu Mureș. Suntem nevoiți să facem acest pas, în caz contrar discalificăm Zona Metropolitană Târgu Mureș să participe și să depună proiecte la diferite axe de finanțare - a explicat președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc.

Rectificarea de buget a lunii mai a vizat o serie de rearanjări bugetare, dar și majorarea bugetului Filarmonicii de Stat Târgu Mureș și al Muzeului Județean Mureș cu 77 de mii de lei, respectiv cu 750 de mii de lei în urma suplimentării veniturilor proprii. Spitalul Clinic Județean Mureș a solicitat majorarea bugetului instituției tot în urma suplimentării veniturilor proprii cu 35 milioane de lei.

Suma de 9 mii de lei a fost alocată Inspectoratului de Poliție Județeană Mureș pentru cofinanțarea programului “Prevenirea și combaterea faptelor antisociale la regimul armelor și munițiilor, precum și al fondului cinegetic”.

Un alt proiect de hotărâre votat a fost aprobarea documentației tehnico-economice a investiției “Reabilitarea sistemului rutier pe drumul județean DJ151D, Ungheni-Acățari, județul Mureș - etapa I”, finanțat prin Programul național de investiții Anghel Saligny. Valoarea totală a investiției este 22 de milioane de lei cu TVA, din care aportul propriu a județului Mureș este de 9,8 milioane de lei cu TVA.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Mureș

Lasă un comentariu