La Parlamentul European, Petiție pentru satul românesc

Distribuie pe:

Pentru a sprijini satele românești și fermierii români, Victor Negrescu, eurodeputatul social-democrat, a înregistrat, zilele trecute, la Parlamentul European, petiția inițiată de Partidul Social Democrat și PES activists România, conform unui comunicat transmis G4Media.ro. Campania, începută în săptămâna în care a fost celebrată Ziua Europei, s-a desfășurat sub deviza #SateRomâneștiCuBaniEuropeni. “Satele românești și comunitățile din mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene. În acest sens, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România, am înregistrat oficial la Parlamentul European o petiție semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural, cărora le mulțumim pentru sprijin, prin care solicităm o mai mare atenție din partea instituțiilor europene pentru problematicile, provocările și nevoile din mediul rural.

Este timpul ca cetățenii din comunitățile mici să nu mai fie tratați ca cetățeni de rang secund. Solicităm, astfel, organizarea unei dezbateri la nivel înalt privind mediul rural, creșterea fondurilor europene alocate zonelor rurale la revizuirea bugetului european pe termen lung și măsuri europene integrate pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea sectoarelor economice și a agriculturii din comunitățile mici”, a precizat vicepreședintele PSD și coordonator național al PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu. Demersul său se suprapune, în această perioadă, cu un nou protest al fermierilor români, ce are loc la Bruxelles.

Vasile Bota

Lasă un comentariu