În cosmologia folclorului românesc, apa vie care izvorăște “acolo unde munții se bat cap în cap” nu este decât simbolul purității și al sănătății. Picăturile de ploaie sunt “lacrimile cerului”, iar vălurile de ceață “suspinul pământului”. Toate popoarele, de la cele care își duc viața în zonele înghețului veșnic până la cele din “țările calde”, divinizează apa, cântându-i virtuțile dătătoare de viață.
Este oare posibil ca o civilizație conștientă de puterea ei - indiferent de inegalitățile de dezvoltare pe care le cunoaște - să nu înțeleagă că propriul ei viitor este legat de menajarea și amenajarea apelor Pământului? Mar del Plata - 1977 a demonstrat că lumea contemporană realizează importanța acestui fapt, legând de el speranțe pe care le identifică cu năzuința vitală a unui viitor de dreptate și lumină: instaurarea unei noi ordini economice și politice în lume. Căci numai pe această cale se pot rezolva marile probleme cu care se confruntă omenirea contemporană, numai pe această cale se pot lichida enormele discrepanțe dintre gradul de dezvoltare al țărilor lumii, numai pe această cale - care implică eforturi de dezarmare, cooperare, înțelegere și securitate - se poate pune capăt deșănțatei curse a înarmărilor, cu sacul ei fără fund pus să înghită cele mai de preț resurse umane și materiale ale omenirii.
“Planeta Apelor” trebuie să devină o planetă a oamenilor, o planetă a chibzuinței și a responsabilității pentru propriul ei viitor. Amenajarea apelor Pământului este cea mai gigantică operă pe care și-a propus-o vreodată omul, și ea este deplin pe măsura puterilor sale. Cu o condiție: să i se lase pacea, săi se lase resursele naționale, să i se lase dreptul de a fi stăpân pe propria lui soartă. O operă de perspectivă, al cărui început nu poate fi amânat sine die. Căci cu fiecare zi de întârziere, cu fiecare ceas de amânare, deteriorarea echilibrului natural al planetei continuă, lăsând in urma ei consecințe ireversibile.
Apa, minunea vieții pe acest Pământ, devine astfel “capitalul-speranță” care să fructifice pentru o omenire eliberată de spectrul foametei și al catastrofelor “naturale”. Căci numai puterea omului liber poate stăvili stihiile și face ordine în haos. Depinde de rațiunea și inteligența lumii întregi, de capacitatea ei de a gestiona cu înțelepciune avuția cu care a hărăzit-o natura ca civilizația dezechilibrelor să se transforme într-o civilizație a echilibrului, a fertilității și a bunăstării oamenilor care o făuresc.
Din Almanahul “Scînteia” 1978
IOAN GRIGORESCU
