Ungaria: Inaugurare monument la Gyula, serbări de rămas bun la școlile elevilor români

Distribuie pe:

În data de 18 iunie 2023, cu ocazia sărbătorii “Sfinților Români”, a fost comemorat la Gyula (sud-estul Ungariei) preotul Iosif Beșan, la împlinirea a 110 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Acesta a slujit ca preot, timp de 40 de ani, la biserica românească din Gyula, care astăzi are rang de Catedrală Episcopală. La liturghia arhierească și la manifestările legate de inaugurarea unui monument în Cimitirul Românesc din Gyula a participat și Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Slujbele religioase au fost celebrate de către Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoți din Ungaria și România, de la Chișineu-Criș. La manifestări au participat credincioși români din Gyula, numeroși oaspeți din România, Corul Parohiei Ortodoxe Române din Chișineu-Criș, precum și oficialități: Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și Flavius Chereji, primarul orașului Chișineu-Criș, jud. Arad, potrivit unui comunicat al MAE, preluat de Agerpres.

Alin Ciotea, cântărețul Catedralei din Gyula, a evocat personalitatea pr. Iosif Beșan. Acesta s-a născut în anul 1847, în satul bihorean Peștere. Între anii 1870-1910 a activat ca preot la Gyula, fiind în perioada 1882-1884 și protopop de Chișineu-Criș. În anul 1913 a decedat, fiind înmormântat la Gyula.

Pentru elevii români din clasele a VIII-a de la Școlile Generale din Micherechi (Mehkerek), 13 elevi (16 iunie 2023), Aletea (Elek), 10 elevi, Chitighaz (Ketegyhaza), 14 elevi, și din Gyula, 45 la număr (17 iunie 2023), clopoțelul a sunat pentru ultima dată în această etapă de învățământ. Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, însoțit de alți membri ai misiunii, a asistat la manifestările organizate în cinstea absolvenților. Dintre absolvenți, vor continua studiile liceale la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Gyula un număr de 10 elevi de la Micherechi, 1 elev de la Chitighaz și 30 de elevi de la Gyula.

La serbarea de la Micherechi (Mehkerek), care a avut loc la Casa de Cultură “Gheorghe Dulău” din localitate, care a fost arhiplină și cu această ocazie, au participat printre alții PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), alte oficialități locale și mulți părinți. Ca de fiecare dată, serbarea s-a încheiat cu înălțarea spre cer a unor baloane de către absolvenți.

Sâmbătă, 17 iunie, în sala “Centrului Cultural Românesc”, din cadrul Liceului “Nicolae Bălcescu” din Gyula, a avut loc festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII-a a Școlii Generale de aici. La acest eveniment au fost prezenți Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Gheorghe Cozma, președintele AȚRU; Maria Gurzău Czegledi, directorul liceului, cadrele didactice de la școala generală și liceu, elevii acestei instituții de învățământ, părinții elevilor și alți invitați. O delegație a Fundației “Pax” din Timișoara, condusă de prof. univ. dr. Ioan Petroman, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara, a oferit premii la trei profesori, pentru “păstrarea valorilor românești în Diaspora”, precum și câte un premiu în valoare a 100 Euro pentru 12 elevi, cei mai buni din cele 12 clase ale liceului.

Lasă un comentariu