Pacea, Creatorul și... cercetătorul

Distribuie pe:

* “Este în firea lucrurilor și în voința lui Dumnezeu să alegem binele, viața și pacea, ca să trăim noi și urmașii noștri. Desigur putem să facem și altfel, dar călcăm legea firească a dreptății și porunca lui Dumnezeu, care a zis “Să nu ucizi”. Nimeni n-are dreptul să ridice viața aproapelui său, nici chiar pe a sa, fiindcă nu el și-a dat-o; nu este el creatorul ei. Suntem, în adevăr, liberi; libertatea este cel mai de preț bun al omului. Dar n-avem dreptul să facem din libertate un acoperământ al răului. Trebuie să împlinim faptele dreptății, nu din silă, ci în mod liber, socotindu-le firești și bine plăcute lui Dumnezeu. Neînțelegerile politice, criza economică și înarmarea merg mână în mână, împingând popoarele spre ură și război. De aceea este necesar să se restabilească climatul de pace în lume, să fie rezolvate pe calea tratativelor toate neînțelegerile; o nouă ordine economică internațională, bazată pe principii noi, să fie cât mai curând înfăptuită, iar dezarmarea, și îndeosebi dezarmarea nucleară, care poate evita marele cataclism al lumii, să înceapă cât mai curând.

Patriarhul Iustin Moisescu (1910-1986), ca patriarh a condus câteva delegații sinodale, care au vizitat multe țări ale lumii. A acordat o atenție deosebită activității editoriale, a inițiat marea colecție intitulată “Părinți și scriitori bisericești”, proiectată în 90 de volume, precum și colecția “Arta creștină în România”, în șase volume. S-a tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi, o nouă ediție a Noului Testament, manuale pentru școlile teologice, teze de doctorat și cărți de cult. A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, mănăstirilor, bisericilor caselor parohiale concomitent cu multe construcții din temelie. A fost recompensat cu multiple distincții, diplome, premii, titluri pentru întreaga activitate de ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.

***

* “Cât de mare să fie pasiunea noastră pentru studiul omului, această capodoperă a Creației, a cărui structură atât de delicată, și, în același timp, atât de rezistentă, ne arată atâta armonie în întreg și atâta perfecțiune în amănunt! La vederea acestei minunate organizări, în care totul a fost prevăzut și coordonat, cu o pricepere și cu o înțelepciune infinite... care este anatomistul care să nu fie împins să strige, cu Galien, că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce i-a fost dat omului să-l cânte în cinstea Creatorului - Dumnezeu”.

Cruveilhier Jean (1791-1874), medic și anatomist francez, unul din creatorii anatomiei patologice. A fost primul care a descris scleroza în plăci. A scris foarte multe tratate de medicină.

***

* “Un cercetător german a studiat mai multă vreme viața viespilor și a aflat un lucru interesant: «Când un viespe află dulceața din fagurele de miere, nu se apucă să mănânce numai singur, ci o face pe crainicul: se duce anunță și alți viespi; le cheamă la înfruptare». Să facem și noi măcar atât ca aceste ființe sălbatice! Cuvântul lui Dumnezeu, care este unul dulce și atrăgător, să-l ducem și altor frați care nu s-au îndulcit din evanghelia lui Hristos; Să-i chemăm la «ospățul» dulce duminical și în sărbători, unde El stă în capul mesei, ca un «Mire» adevărat.”

P.S. Matei cap. 18. vers. 19-29: “Dacă doi dintre voi se vor învoi de către Tatăl Meu în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie Sărmășanul

Lasă un comentariu