Apoi, nu știu cum s-a făcut, dar zările au prins să se întomneze tot mai mult, cu fiecare nou început de an școlar, iar interesele noastre s-au îndreptat, treptat, spre alte preocupări decât cele din vacanțele lăsate în urmă....
Cred că eram prin clasa a șasea când am prins gustul lecturilor literare. Am citit atunci aproape toate povestirile lui Sadoveanu. Am citit câteva scrieri ale lui Creangă și pe Ionel Teodoreanu. Am găsit în biblioteca școlii unele cărți din literatura universală care m-au captivat cu totul. Așa i-am citit pe Daniel Defoe, pe Marck Twain, pe Jack London, pe Walther Scott, cu ceea ce mi-a căzut la îndemână fiecare. Această patimă a lecturii mi se trage, în mare măsură, de la tatăl meu, care s-a îngrijit să ne încropească o bibliotecă cu multe cărți minunate. El era și un pasionat cititor de istoriografie cu o mare adorație pentru Nicolae Iorga. Cumpăra și citea lunar revista “Magazin istoric”. Astfel a început să mă intereseze istoria. Și nu numai pe mine. Citisem câteva din cărțile despre civilizația geto-dacică, mai ales cele ale lui Hadrian Daicoviciu și Ion Horațiu Crișan, pe care le aveam în bibliotecă, împrumutându-le apoi și altor colegi de școală.
Între planurile de confecționare a unei biciclete pentru două persoane, cu transmisie dublă prin lanț (pe care am și realizat-o), a unor planoare și elicoptere, proiectate împreună cu cel mai bun prieten al meu, Vasile (Cica), am început să colecționăm monede, medalii vechi și alte relicve istorice. Determinasem în școală o adevărată patimă pentru numismatică. Pauzele ni le petreceam în discuții savante pe această temă. Cele mai multe monede găsite, pe care le schimbam între noi sau făceam troc, erau din cupru și nu prea vechi (din vremea Imperiului Habsburgic), doar puține provenind din evul mediu. Totuși, rețin că un coleg de-al nostru a intrat, nu știu pe ce căi, în posesia unei monede de argint, foarte valoroasă, care prin simbolistică (o zeitate feminină) trimitea la Grecia antică.
Tot atunci am primit relații despre o mică comoară, descoperită undeva pe Valea Icrișului. Acolo fusese cândva un cătun, alcătuit din șapte-opt familii. Evenimentul s-a întâmplat, se pare, după Al Doilea Mare Război, când niște copii au găsit, între pietre și bolovani, o ceașcă de lut ars, cu capac deasupra, conținând câțiva “galbeni”. Copiii s-au jucat cu banii aceia, fără a le acorda importanța cuvenită, sub ochii la fel de naivi ai părinților lor. Din întâmplare, a trecut pe acolo o șatră de țigani nomazi, care au obținut cu ușurință monedele de aur în schimbul câtorva oale și farfurii.
EUGENIU NISTOR, Uniunea Scriitorilor din România
Foto: “Un apus torid” - peisaj de Rodica Olteanu, artist plastic
