Istoria neamului românesc ne arată, prin mărturii credibile, că Transilvania este leagănul de naștere și dezvoltare al acestui popor. În toate ținuturile Transilvaniei: Banat, Maramureș, Crișana și Ardeal, la început erau grupuri mari, compacte de români, printre care se infiltrau populații de etnie slavă, maghiară, germană etc. Astfel, s-a ajuns în Transilvania la o structură etnică complexă, caracterizată prin manifestări sociale și politice specifice.
Începând cu secolele XII-XIII, are loc o infiltrație masivă a ungurilor, veniți dinspre partea maghiara înspre interiorul Transilvaniei, preluând conducerea politică și socială a acesteia.
După înfrângerea din bătălia purtată de unguri cu turcii, la Mohaci, în 1526, Transilvania se separă de Ungaria sub numele de “Regnum Transilvanum”, devenind independentă, fiind recunoscută de altfel și prin pacea de la Westfalia (1648). Autonomia Transilvaniei a dispărut în 1848, urmând a se stinge complet în 1867, anul dualismului Austro-Ungar. În timpul autonomiei, Turcia își transferă suzeranitatea și asupra Transilvaniei, aplicând același regim ca și celorlalte două provincii românești, și anume Moldova și Țara Românească. Regimul urmat este mult mai îngăduitor comparativ cu fostul regim unguresc. După aproape un veac și jumătate (septembrie 1683), armata creștinilor alungă turcii de la zidurile Vienei, creând premisele ca începând cu anul 1688, Transilvania să cadă în supremația habsburgilor. Schimbarea stăpânilor nu a adus nimic bun populației românești din Transilvania, cum se zicea atunci “Am schimbat jugul de lemn cu unul de fier”. Așa se face că viața poporului român din Transilvania secolului XVIII, a devenit și mai grea, presărată cu multe revolte și frământări sociale.
Egoismul feroce și lipsa de scrupule a Habsburgilor încep să nemulțumească și să dezguste chiar pe oligarhia maghiară, care ia atitudine și se revoltă în repetate rânduri.
Sub conducerea unor guvernatori de naționalități diferite și a unei Diete formate din unguri, sași și săcui, românilor nu li se acorda niciun drept politic sau social. Guvernul de la Budapesta a nesocotit mereu interesele firești ale populației majoritare, care era cea românească. Este perioada când românii declanșează revoluția lui Horia, când Biserica lor era periclitată de calvinizare, când Habsburgii practicau o prigoană religioasă intensă. Reușise să împartă, la 1700, poporul român în două tabere. Vechea mitropolie românească a fost desființată și neamul românesc a fost ținut aproape
100 de ani fără organizație bisericească. Să vedem în continuare ce ne-au mai făcut austriecii. O mare nedreptate a fost făcută pe 7 mai 1775, când, prin înșelăciune și multă mită dată de baronul Thugut, ambasadorul Austriei la Constantinopol a reușit să semneze convenția de cesiune a Bucovinei, prin care turcii cedează acest pământ românesc Austriei. Documentele secrete indică valori de peste 30.000 de piaștri și tot atâția florini, plătite de baron, ca mită, înaltelor personalități turcești, în frunte cu Dragamanul Porții, pentru perfectarea tâlhăriei, cu mențiunea că toată afacerea s-a petre-cut sub patronajul cancelarului austriac Kaunitz.
Un nou act cu consecințe deosebit de grave asupra poporului român din Transilvania se petrece după anul 1866, când împăratul Fracisc Iosif pierde războiul angajat împotriva Prusiei. La presiunea oligarhiei maghiare, împăratul trădează interesele românești și încheie un “compromis” în 1867, cu Ungaria, de anexare a Transilvaniei la regatul maghiar. Compromisul dualist încheiat în 1867 a așezat toate naționalitățile din Austro-Ungaria împotriva maghiarismului, lucru ce a constituit unul din cauzele izbucnirii războiului din 1914-1918.
Mai putem aminti aici și alte acțiuni de sfidare a intereselor poporului român, dar ne vom opri la cel petrecut în 1875. România, de aceasta dată, încheie o primă convenție comercială cu Austro-Ungaria prin care se puteau face tranzacții comerciale favorabile fiecărei părți. În aceeași perioadă (1874), guvernul de la Budapesta emite o lege privind “epidemiile vitelor”, prin care se interzice tranzitul animalelor din Moldova spre Transilvania, lucru ce a lovit greu exportul românesc de animale spre apus (Transilvania). Câteva cifre sunt edificatoare: exportul de boi și tauri din România a scăzut de la 9.249 bucăți, în 1877, la două bucăți, în 1878, cel de vaci și viței de la 2.866 la 26, la oi, exportul a scăzut de la 116.331 la 6.030, iar la porci de la 43.514 la 28.319 bucăți. Urmările acestui război vamal dintre Austro-Ungaria și România au avut consecințe grave asupra economiei românești.
Să ne oprim aici în legătură cu relațiile noastre trecute cu Austria și să privim cu mare atenție la evenimentul petrecut recent, de umilire a României prin votul său nedrept, de respingere a intrării noastre în Schengen, fapt ce a întunecat și mai mult “chipul luminat” al Curții Vieneze.
Să fie oare acesta ultimul eveniment de acest fel de sfidare a unei țări, a unui continent?!
Inginer Profesor Mihail Porcilă
