Toleranță zero pentru otrăvurile din fructe! Subvenții nediscriminatorii pentru fermierii din România!

Distribuie pe:

Vreau toleranță zero pentru cei care ne otrăvesc cu pesticide. Riscul consumului de alimente contaminate cu astfel de toxice nu e de neglijat (conform raportului din Comisia de Sănătate a Parlamentului European). Astfel de situații nu trebuie să se mai repete!

Vreau ca toți românii să beneficieze de alimente cât mai sănătoase. Propun din nou Comisiei Europene implementarea urgentă a unei noi strategii. Sunt cinci modificări legislative esențiale prin care toți cetățenii europeni vor beneficia de alimente bune pentru sănătate.

Concret, pachetul legislativ pe care îl susțin asigură pentru noi toți:

1. Implementarea standardului unic european de calitate pentru toate fructele și legumele comercializate la nivel european, dublat de mecanisme de verificare clare (prin Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) și sancțiuni drastice.

2. Interzicerea importurilor extracomunitare de alimente ce nu respectă acest standard.

3. Interzicerea oricăror derogări pentru utilizarea pesticidelor ce ne afectează viața.

4. Măsuri economice clare de stimulare a agriculturii ecologice.

5. Nu în ultimul rând, aceeași subvenție pentru fermierii din România ca în celelalte țări europene.

Sper să susțineți și acest demers.

Important:

1. Citiți cu mare atenție eticheta produselor pe care doriți să le achiziționați!

2. Fructele și legumele contaminate cu pesticide nu au un miros sau culoare aparte.

Rețineți (până când educația pentru sănătate va fi predată în toate școlile din România, așa cum prevede legea Ciuhodaru):

- merele și cartofii au fost considerate adesea cele mai riscante (98% din mostrele testate ar conține cel puțin un tip de pesticid);

- efectele toxice depind de doză și durata expunerii;

- nu există antidot;

- tratamentul este doar simptomatic, esențiale sunt decontaminarea și suportul vital;

- valorile înregistrate nu ar trebui să producă efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional (doza maximă de imazalil - 0,03mg/kg pe zi) dar se pot înregistra reacții alergice sau iritative;

- pe termen lung, consumul unor astfel de alimente contaminate este susceptibil de a conduce la afecțiuni hepatice și renale, produce cancer, dăuna fertilității și de a afecta fătul;

- în caz de expunere sau posibilă expunere: sunați la un centru de toxicologie sau la 112.

Îndepărtarea cojii fructelor și legumelor ajută la îndepărtarea bacteriilor nedorite și a pesticidelor, care se găsesc în concentrație crescută, în special, pe suprafața alimentelor.

Nu uitați că fructele se spală corect ținându-le sub jet de apă timp de minim 60 de secunde sau măcar într-un vas cu apă, urmate de clătirea cu apă curată.

Dr. Tudor Ciuhodaru, europarlamentar

Lasă un comentariu