De ce riscă zodiile să fie părăsite

Distribuie pe:

Fiecare zodie are toanele ei și este bine să știm la ce să ne așteptăm atunci când ne alegem partenerul. Însă când iubirea se duce și relațiile se răcesc, deși vina aparține de obicei ambelor părți, astrologica.ro afirmă că fiecare dintre noi avem posibilitatea să evităm despărțirile prin corectarea propriilor defecte pentru a nu fi părăsit.

Berbec - Berbecul nu este un adept al compromisului, așa că de multe ori pierde persoana pe care o iubește și este, în mare măsură, din vina lui. Îi place să aibă doar relații serioase, din care iese destul de șifonat și dezamăgit. Are un suflet bun, dar nu se poate schimba în funcție de nevoile celui sau celei de lângă el. Este posibil să fie părăsit de trei sau patru ori de-a lungul vieții.

Taur - Taurul este foarte stabil și alege foarte bine persoana cu care își dorește să trăiască și căreia să îi ofere toată dragostea. Nu va trece prin despărțiri dureroase, pentru că nu se îndrăgostește de oricine. Vor exista despărțiri, dar numai de oameni care doar trec prin viața lui, pentru care nu investește sentimente.

Gemeni - Gemenii vor trece prin mai mult de trei despărțiri dureroase până când își vor da seama că trebuie să se implice mai mult și să nu mai fie atât de încăpățânați. Când sunt părăsiți din cauza impulsivității lor, suferă enorm, dar după câteva situații asemănătoare vor ajunge să aprecieze pe cine au alături, cu bune și cu rele.

Rac - Racul nu va trebui să treacă prin prea multe despărțiri dureroase. Pentru el, prima poveste de dragoste va fi una ratată și va avea rolul de inițiere. El va învăța din asta și deja a doua relație va fi ultima. Este statornic și se agață cu disperare de ceea ce este al lui.

Leu - Leul iubește pe oricine, oricând. Pentru că de cele mai multe ori acționează cu inima și nu cu mintea, ajunge să sufere destul de des. Ia decizii impulsive și apoi ajunge să regrete și să fie dezamăgit. I se poate întâmpla să fie părăsit de mai mult de cinci ori în întreaga sa viață.

Fecioară - Fecioara alege foarte bine și are un instinct puternic care o conduce către alesul inimii ei. Ea va fi dezamăgită doar după prima ei mare dragoste, când va fi părăsită și nu poate concepe acest lucru. După aceea, va fi foarte atentă cu alegerile ei și se va implica mai mult în relația de cuplu.

Balanță - Balanța este veșnic nemulțumită și caută persoana perfectă mult timp în viața ei. De fiecare dată când crede că o găsește, descoperă ceva ce o nemulțumește și este dezamăgită. Va trece prin cel puțin trei despărțiri dureroase și prin multe ale relații în care nu investește sentimente, ci doar își încearcă norocul.

Scorpion - Scorpionul știe foarte bine ce vrea și se face bine înțeles încă de la începutul relației. El nu investește sentimente înainte să fie sigur că persoana merită, așa că nu va fi nevoit să treacă prin despărțiri dureroase. Are toate șansele ca, datorită acestui mod de gândire, să fie fericit pentru tot restul vieții.

Săgetător - Săgetătorul nu este foarte stabil și se plictisește foarte repede. Va trece printr-o despărțire dureroasă când va înșela, apoi își va da seama că a pierdut totul pentru că a vrut să încerce ceva nou. El nu își face un obicei din asta, așa că o singură experiență de acest gen îl va vindeca.

Capricorn - Capricornul este cel mai părăsit semn zodiacal și asta doar pentru că este foarte sufocant, suspicios și stresant. Va trece prin cel puțin patru despărțiri până când va reuși să se stăpânească și să își găsească alesul. Când îl găsește, are toate șansele să rămână cu el pentru tot restul vieții.

Vărsător - Vărsătorul va avea multe relații de-a lungul vieții, dar nu va suferi pentru niciuna dintre ele. Pentru el, totul este un joc și face doar ceea ce îi trece în minte. Este posibil să îi fie rănită mândria o singură dată, când ceea ce face îi este returnat cu aceeași monedă.

Pești - Peștii găsesc întotdeauna resurse pentru a privi cu optimism spre viitor, chiar dacă experimentează dezamăgiri și suferințe. Este suficient ca acest lucru să se întâmple de două ori, astfel încât atunci când se vor îndrăgosti nebunește de persoana potrivită, să nu o mai lase să plece. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu