Se spune că în timp ce urcă spre muntele răstignirii, ducând pe umeri greaua cruce, Iisus se prăbuși la pământ lângă trunchiul unei sălcii. Plin de sânge și fără putere încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul. Cu ultimele puteri, s-a agățat de trunchiul salciei. Plină de milă, aceasta și-a aplecat ramurile până la pământ, ajutându-l să se ridice.
Iisus porni mai departe, ducându-și crucea, dar salcia... îndurerată nu-și mai ridică niciodată ramurile de la pământ.
Salcia este nelipsita la sărbătoarea Floriilor. Tradițional, salcia este dusă la biserică, este sfințită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. Se pune salcie la ferestrele caselor și la icoane. În niciun caz nu se aruncă. Salcia de Florii este mărturia vie a legăturii dintre oameni și divinitate.
Una din aceste legende spune că, atunci când Maica Domnului, cu sufletul sfâșiat, a pornit la drum să-și vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă curgătoare vijelioasă. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa.
Însă niciuna nu s-a îndurat la sufletul trist și lacrimile Maicii Domnului, cu excepția unei sălcii. O salcie bătrână și încovoiată și-a aplecat crengile deasupra apei și a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă pe malul celalalt. În semn de mulțumire, aceasta a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii, an de an.
De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sărbătoarea de Florii.
