Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023

Distribuie pe:

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit legii Învățământului Preuniversitar. Dispar bursele de studiu și de performanță, care se acordă în prezent, dar în schimb apar bursele de excelență pentru olimpici, care pornesc de la 700 de lei pe lună și ajung la 3.000 de lei. Bursa de merit va fi mai mult decât dublu față de valoarea actuală, ajungând la 450 de lei, iar cea socială crește până la 300 de lei. Se introduce bursa tehnologică în valoare de 300 de lei pentru elevii care urmează un liceu cu un astfel de profil. Și mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei.

Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, prevede la articolul 248 că noile burse ale elevilor se aplică începând cu anul școlar 2023-2024.

Cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare a burselor sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÎP). Pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit:

a) bursă de merit - 450 lei/lună; (n. red. crește de la 200 de lei cât este în prezent)

b) bursă socială - 300 lei/lună; (n. red. crește de la 200 de lei, cât este în prezent)

c) bursă tehnologică - 300 lei/lună - în prezent nu există acest tip de bursă.

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație a unităților de învățământ în funcție de:

a) sume alocate de autoritățile administrației publice locale;

b) alte venituri obținute potrivit legii.

Practic, în noua lege dispar bursele de performanță (care valorează 500 de lei pe lună) și de studiu (150 de lei pe lună). Cea de performanță era destinată elevilor olimpici, iar cea de studiu elevilor cu media generală a anului școlar anterior între 7,50 - 9,50. În schimb, elevii olimpici vor primi burse de excelență olimpică. Valoarea burselor de excelență olimpică I este raportată la salariul minim brut pe țară, care anul acesta este în valoare de 3.000 de lei (pentru elevii de gimnaziu și liceu care primesc premii la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român) și există 4 tipuri de burse.

Detalii despre valoarea burselor defalcat, mai jos în articol.

Valoarea burselor de excelență olimpică II este de 700 de lei lunar. Acestea se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.

Cine primește burse și criterii de acordare

Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse.

Printre beneficiarii burselor de merit se numără de drept elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației, dacă acestea nu au fost finanțate de Ministerul Educației, câștigătorii medaliilor de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice, precum și alte categorii de elevi cu performanțe educaționale, artistice sau sportive în conformitate cu prevederile metodologiei-cadru.

Bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor și se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru;

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, prevăzute în metodologia-cadru, în vederea susținerii

participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar. Prin excepție de la prevederile alin. (1), se acordă burse sociale și elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip “A doua șansă”.

Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

Au drept la bursă socială, elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Bursa socială se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

Bursele sociale se acordă în baza unor condiții privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitului pe venit, conform metodologiei-cadru. Se acordă pentru toți elevii care se încadrează în criteriile și condițiile stabilite prin metodologia-cadru;

Școala trebuie să verifice veniturile declarate de părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori, prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situația veniturilor declarate de către organul central fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul.

“În unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea mediatori școlari, aceștia sunt implicați în informarea și susținerea familiilor pentru accesarea burselor și a altor forme de sprijin financiar acordat elevilor prin unitățile de învățământ”, mai prevede legea.

Bursa tehnologică reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic în condițiile metodologiei-cadru, în conformitate cu prioritățile Ministerului Educației. Se acordă elevilor care frecventează învățământul tehnologic și care se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru;

Bursele sociale și/sau bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

Alte prevederi despre burse

Elevii și părinții sunt informați cu privire la criteriile, condițiile și metodologia de acordare a burselor cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea cererilor și documentelor justificative.

Statul român poate aloca anual, prin hotărâre a Guvernului, un număr de burse pentru școlarizarea elevilor și cursanților străini, în baza unor acorduri bilaterale, a ofertei unilaterale a statului român sau la propunerea ministerelor interesate.

Elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritatea publică locală sau județeană. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

Elevii străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.

Condițiile de școlarizare a elevilor străini, inclusiv condițiile de finanțare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

De menționat, potrivit articolului 148 din noua lege, directorul școlii va fi tras la răspundere și sancționat cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei dacă bursele nu sunt acordate elevilor.

Articolul 148, “b) fapta de nealocare a burselor săvârșită de directorul unității de învățământ, cu nerespectarea prevederilor art. 108, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității”.

(Sursa: https://www.edupedu.ro)

Lasă un comentariu