La Parohia Ortodoxă Reghin-Iernuțeni, Școala de vară ,,Crede, trăiește, iubește”

Distribuie pe:

La Parohia Ortodoxă Reghin-Iernuțeni, protopopiatul Reghin, s-a desfășurat, în prima jumătate a acestei luni, cea de-a opta ediție a Școlii de vară “Crede, trăiește, iubește!”. Proiectul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, iar parteneri în organizarea evenimentului au fost Primăria Municipiului Reghin, Asociația Cultural-Educațională Iernuțeni, reprezentată prin președintele ei, Alexandru Ioan Luca, precum și Centrul Cultural-Catehetic “Sfânta M. Mc. Ecaterina” al Parohiei Ortodoxe Reghin-Iernuțeni, inițiativa proiectului aparținând părintelui paroh Claudiu-Dorin Chiorean și doamnei preotese Ana-Maria Chiorean.

Proiectul a cuprins două etape. Prima dintre ele a fost “Săptămâna voluntarilor”, organizată în perioada 1-6 august, în localitatea Deleni-Mureș, la o frumoasă pensiune din inima pădurii, la care au participat 15 tineri de liceu, viitori animatori, care s-au bucurat împreună de activități distractive, recreative, dar și educativ-religioase potrivite vârstei lor: jocuri libere în natură, drumeții, activități practice, discuții și dezbateri pe diferite teme. Aceștia au avut o întâlnire de suflet cu copiii din Parohia Ortodoxă Deleni, însoțiți de părintele paroh Călin Graur. Tinerii au participat la diferitele activități împreună, ajutând la crearea relațiilor de prietenie între copii, dezvoltarea aptitudinilor necesare vieții, descoperind, astfel, bucuria de a petrece timpul împreună și de a avea prieteni. De asemenea, tinerii au învățat cântări bisericești și pricesne, participând activ la slujba Paraclisului Maicii Domnului. O întâlnire memorabilă a fost cu bunicul Mihail Lazăr din Deleni, după slujba Paraclisului, cu care au stat de povești la ceas de seară, ascultând cu răbdare și atenție istorisiri din alte vremuri.

A doua etapă, intitulată “Săptămâna copiilor”, a fost organizată în perioada 7-15 august, la Centrul Cultural-Catehetic “Sfânta M. Mc. Ecaterina”, unde au participat aproximativ 70 de copii, împărțiți în trei categorii de vârstă: 5-6 ani, 7-9 ani și 10-13 ani, fiind îndrumați de tinerii voluntari. În cadrul activităților artistice, fiecare participant a realizat o icoană pe sticlă sau un desen, care au fost expuse, la finalul evenimentului, într-o expoziție la biserica parohială. În fiecare zi a Școlii de vară, atât în timpul pauzelor, cât și la finalul activităților, copiii participanți au savurat delicioase preparate culinare pregătite cu drag de gospodine și mămici devotate. Totodată, în fiecare seară, au participat activ la sfintele slujbe oficiate în biserica parohială, mai ales la Paraclisul Maicii Domnului.

Activitățile pe care le-am gândit pentru această Școală de vară au fost practice, interactive, antrenante și au ajutat la dezvoltarea abilităților copiilor de a gândi, de a-și îmbunătăți performanțele școlare, emoționale și sociale (pictură pe sticlă și lemn, modelaj în lut, desen, jocuri ritmice, dansuri etc.). Atunci când se află într-o atmosferă caldă și prietenoasă, copiii își dezvoltă abilitățile de relaționare și de comunicare. Ei învață să se descurce în situații limită, să ia decizii curajoase și să găsească soluții ingenioase la problemele din viața de zi cu zi. Dincolo de acestea, am încercat să cultivăm în inimile lor dragostea pentru Biserica strămoșească și pentru neamul românesc. Împreună cu părinții lor, copiii și tinerii participanți au luat parte la Sfânta Liturghie din ziua de 15 august, zi de hram, săvârșită în biserica parohială din Reghin-Iernuțeni, îmbrăcați în straie populare, iar icoanele pictate au fost sfințite de către părintele paroh, după care micii pictori le-au luat acasă.

Elevii au beneficiat de “cursuri” oferite cu mult drag de un grup de cadre didactice din parohia noastră: profesor învățământ preșcolar Marinela Mircea Cirilescu, profesor învățământ preșcolar Vidia Rodica Luca, profesor învățământ preșcolar Mariana Halați, profesor învățământ primar Maria Suciu Bîndilă, profesor Veronica Șandor, profesor Florica Friciu, profesor Dalia Cormoș, profesor Ana-Maria Chiorean și profesor Teodora Crânguș. În încheierea Școlii de vară, tinerilor și copiilor le-au fost înmânate diplome din partea organizatorilor; au fost aduse mulțumiri profesorilor și voluntarilor, părinților și bunicilor, pentru buna desfășurare a proiectului, precum și pentru implicarea frumoasă și rodnică a tuturor celor care au ajutat la înfăptuirea acestei frumoase activități educative și recreative.

Prof. Ana-Maria Chiorean

Lasă un comentariu