Ar fi benefic să ne reamintim cum se stabilește balanța dintre stat și privat. Oamenii își croiesc diferite modele pentru a realiza venituri. Companiile își caută propriile formule să fie profitabile. Fie că iau decizii bune sau proaste, o fac pe munca lor și culeg efectele pe măsură. Statul, în schimb, o face pe banii tuturor contribuabililor și nu plătește niciodată din buzunarul său. De ce? Pentru că nu există. Bugetul statului este alimentat de oameni și firme.
O altă mare diferență între stat și privat este că statul întotdeauna își previzionează un deficit. Privații, pentru a exista, sunt condamnați să obțină profit sau măcar să-și acopere cheltuielile.
Când vine vorba despre îndatorare, oamenii și firmele trebuie să le plătească. De cele mai multe ori, logica de a “cumpăra” finanțare ține de calitatea achizițiilor. Respectiv, acestea ar fi benefic să producă o valoare mai mare ca dobânda plătită în perioada rambursării. Altfel spus, finanțarea să fie o investiție, nu o simplă cheltuială.
Când începi să iei credite pentru a plăti salariile, și nu ai perspectivă de redresare, este calea sigură spre prăpastie. Statul nu pare să aibă o analiză similară pe costul de oportunitate în rostogolirea datoriilor publice și asumarea unora noi. De ce? Plătesc alții.
Rolul statului este de a asigura un mediu benefic în care oamenii și firmele, prin muncă și talent, prin competivitate și inovație, își pot asigura succesul - adică profitul. Altfel spus, statul trebuie să construiască și să mențină acest mediu benefic în egală măsură persoanelor fizice și celor juridice. Încadrarea în deficitul programat este parte importantă din ecuație. Iar dacă nu poate contribui cu nimic valoros, măcar să nu încurce.
Nu statul creează locuri de muncă, ci privații, fie că vorbim de oameni sau firme. Bine, și statul își creează locurile de muncă, însă nu pe baza valorii adăugate. Unele sunt într-adevăr necesare desfășurării activității în slujba contribuabililor, cel puțin teoretic; altele pentru a satisface nevoile de partid. și unele și celelalte ar putea fi populate de oameni competenți sau de relațiile decidenților. Oricum ar fi, când este o alianță la guvernare, numărul posturilor la stat crește. Iar fiecare loc de muncă de la stat inutil sau ocupat de inutili atârnă ca o piatră de moară în cheltuielile bugetare.
Pare deja o utopie să așteptăm de la stat moralitate, etică și asumarea responsabilității în relația cu toți privații. Pare ciudat să așteptăm legi bine făcute, respectate de toată lumea și predictibile.
Pentru că diferența între ce ar fi benefic și realitate este prea mare și de prea mult timp, normalitatea nu mai e normală.
Sigur, o țară ca afară este posibilă doar cu investiții majore. Iar acestea sunt posibile doar dacă bugetul statului este alimentat pe măsură. Toți privații, persoane fizice și juridice, înțeleg și acceptă această realitate. Problema este când plătești ca afară fără beneficiile celor de acolo. În cazul oamenilor, probabil că cele mai dureroase diferențe sunt în educație, sănătate și administrație locală. În cazul firmelor, probabil că ne trag în jos masiv lipsa infrastructurii, birocrația și instabilitate legislativă și fiscală. Surprinzător este că nimeni nu încearcă stimularea conformării voluntare. Adică poveri fiscale suportabile pentru mai mulți și nu poveri fiscale enorme suportate de aceiași contribuabili disciplinați. Bine, nu tocmai surprinzător, poate doar supărător.
Desigur, nici oamenii, și cu atât mai puțin companiile, nu sunt perfecte în nicio țară. Cu cât statul este mai ineficient - indiferent de motiv, cu atât comportamentele indezirabile ale privaților rămân mai des nepedepsite. și dacă nu suportă consecințe, devin din ce în ce mai frecvente. În tot acest timp, cei corecți au foarte mult de pierdut. Când se atinge o anumită limită, le mai rămâne o singură opțiune: să plece într-un alt sistem mai echitabil. Statisticile României privind migrația par destul de clare cu privire la starea lucrurilor în țara noastră.
Atunci când acordul dintre oameni, firme și stat nu mai funcționează, fibra societății este pusă în pericol. Remedierea situației nu este nici ușoară, nici nu poate fi amânată și nici ignorată. Din acest punct putem ieși bine doar uniți și onești unii cu ceilalți. și în niciun caz cu măsuri care obligă firmele să forțeze granița către zona gri sau cea neagră și oamenii să-și revizuiască decizia de a rămâne sau nu în țară.
Adrian Vascu
