Emisiune numismatică: 100 de ani de la nașterea lui Ion Voicu

Distribuie pe:

Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 21 august 2023, o monedă din argint cu tema “100 de ani de la nașterea lui Ion Voicu”.

Aversul monedei redă un disc și brațul unui pickup, inscripția “ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală “10 LEI”, stema României și anul de emisiune “2023”, iar reversul îl prezintă pe Ion Voicu cântând la vioară, numele violonistului și anii între care a trăit acesta “1923” și “1997”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese, prețul de vânzare (exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate) este de 470 de lei pentru o piesă, iar lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării poate fi utilizat formularul publicat pe site-ul instituției bancare - www.bnr.ro. În cazul în care stocul destinat rezervărilor online se epuizează, BNR informează că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu