Dans popular inedit prezentat de un club sportiv din Reghin

Distribuie pe:

Sportivele Asociației Kangoo Club din Reghin au prezentat în premieră, la sfârșitul săptămânii trecute, la a doua ediție a Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day de la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, un dans popular pe ghete de Kangoo Jumps.

Instructorul de Kangoo Jumps, Adina Ința, a declarat pentru AGERPRES că echipa sa a început pregătirea coregrafiei în urmă cu două luni, iar între timp, numărul a fost prezentat cu succes la două festivaluri etnografice, Festivalul Văii Mureșului și Festivalul Văii Gurghiului, tocmai pentru a testa impactul la public.

“Publicul a fost foarte încântat pentru că ne-am adaptat temei festivalurilor și nu am mers doar cu o coregrafie simplă, îmbrăcate în haine sport, ne-am adaptat ținuta. Am achiziționat rochițe cu motive populare, iar coregrafia am făcut-o după dansurile populare, combinate cu pași de Kangoo Jumps, pe ritmuri populare. Totul a ieșit perfect. În această coregrafie suntem opt fete, mai exact patru perechi, pentru că la un moment dat jucăm și pe perechi și atunci a trebuit să fim un număr par. Nu e dificil absolut deloc, pentru că muzica pe care am făcut demonstrația este structurată în așa fel încât să putem face și pași de Kangoo Jumps și pași de muzică populară”, a arătat Adina Ința.

Ea are 41 de ani, este profesoară de Educație Fizică și Sport la Reghin și consideră că acest sport, Kangoo Jumps, este cel mai frumos din industria de fitness.

Dansul popular pe ghete de Kangoo Jumps realizat de Asociația Kangoo Club Reghin a înregistrat un record de accesări pe rețelele de socializare.

“Am testat în public acest dans popular pe ghete de Kangoo Jumps, în luna iulie, la Festivalul Văii Mureșului, unde a fost considerat ca ceva inedit și a avut un impact foarte mare asupra publicului. Pe rețelele de socializare am avut peste 70.000 de vizualizări, ceea ce ne-a dat încredere să mergem și mai departe la alte festivaluri, așa că am fost și la Festivalul de pe Valea Gurghiului. Și astăzi, aici, la Kangoo Jumps Summer Challenge, îl prezentăm în premieră pentru practicanții acestui sport. Vom avea și mai departe și alte coregrafii, colegii noștri sunt mereu surprinși de ceea ce le prezentăm. Ne-am pregătit bine, facem repetiții foarte multe cu fetele și eu zic că merită, pentru că ceea ce este în final, chiar dacă este vorba doar de șase sau șapte minute, are un impact frumos. Practic acest sport de 10 ani, meseria mea de bază este economist. Am un job în alt domeniu, dar pasiunea și iubirea pentru acest sport m-a făcut să perseverez și să construim evenimente care să aducă bucurie publicului”, a declarat Sorina Bucin, secretarul Asociației Kangoo Club Reghin.

Jurnalista Crina Laszlo, care a devenit de curând instructor de Kangoo Jumps, după 11 ani de practicare a acestui sport, ne spune că stilul și tempoul dansului popular românesc se pretează la dansul pe ghete.

“Dansul popular românesc are o magie aparte și, dată fiind bogăția mișcărilor, a ritmului, a tempoului și a stilului, se poate adapta foarte ușor la ceea ce facem noi. Kangoo Jumps este o manifestare plină de forță și de vitalitate, exact ca dansul popular românesc. Cred că de aceea am reușit să îl adaptăm pentru a fi dansat pe ghetele de Kangoo Jumps”, a spus Crina Laszlo.

Asociația Kangoo Club Reghin în parteneriat cu Kangoo Jumps Romania a organizat sâmbătă, 2 septembrie, la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, a doua ediție a Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day, un maraton sportiv pe parcursul a opt ore, cu 13 antrenamente și show-uri demonstrative, susținute de instructori autorizați în domeniu. (Agerpres)

Lasă un comentariu