Aplauze și burse de merit pentru tineri artiști mureșeni!

Distribuie pe:

Una dintre cele mai generoase acțiuni ale Filarmonicii târgumureșene, rezultat al colaborării cu Ambasada Japoniei în România și cu “Kumamoto-Romania Association”, este organizarea concertului simfonic în care sunt invitați să evolueze, an de an, elevi ai Colegiului Național de Artă din orașul nostru.

Evenimentul, care își propune strângerea legăturilor dintre cele două țări prin intermediul schimburilor culturale, oferă cadrul prin care soliștii nominalizați beneficiază, pe lângă șansa de a urca pe podium, și de o bursă de merit, așa cum a subliniat în cuvântul de deschidere consilierul ambasadei japoneze, dl. Tatsuo Kitagawa.

Devenit tradiție, aflat la cea de a 26-a ediție, concertul de joi, 21 septembrie, s-a desfășurat sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki, muzicianul care, în urmă cu 25 de ani, a înlesnit achiziționarea pentru Filarmonică, printr-o donație substanțială din partea asociației sus-amintite, a unor instrumente muzicale valoroase, precum și a pianului de concert.

Am ascultat-o pentru început pe pianista japoneză Chiyo Hagiwara, care ne-a oferit Concertul în La major de J.S. Bach, într-o interpretare echilibrată și corectă sub aspect stilistic al acestei partituri baroce.

I-a urmat Concertul pentru pian în la minor de Edvard Grieg, partea întâi, plin de patos romantic, pe care ni l-a dăruit elevul Leonard Buta de la colegiul menționat mai sus, din clasa prof. Carmen Popescu. Tânărul posedă calități pianistice deosebite, interpretând cu aplomb solistic paginile de bravură, dar arătând și multă muzicalitate în părțile lirice. O bună tehnică instrumentală ca și înțelegerea construcției lucrării denotă o personalitate ce promite evoluția în viitor și afirmarea sa pe tărâm artistic.

L-am ascultat apoi pe clarinetistul Dragoș Tătar, de la clasa prof. Călin Călugăru, care, în lucrarea “Introducere, temă și variațiuni” de Gioacchino Rossini, ne-a dezvăluit eleganța și strălucirea belcanto-ului specific acestui important compozitor de operă, pe care le-a insuflat și în această creație. Am remarcat multă sensibilitate în interpretarea talentatului solist, ca și o bună stăpânire a tehnicii instrumentului ce îi permit realizarea variațiilor de caracter ale lucrării.

Seara s-ar încheiat cu Poemul simfonic “Vltava” de Bedrich Smetana, compozitor aparținând Școlii naționale cehe, în care evocă frumusețea patriei sale, descriind curgerea râului cu același nume într-un peisaj mereu în schimbare.

Felicitări organizatorilor acestui plăcut eveniment, felicitări protagoniștilor, soliști și dirijor, felicitări profesorilor îndrumători, ca și Orchestrei Simfonice căreia i se datorează sprijinul în reușita concertelor! (sursa - facebook.com/carmen.mihaescu.58)

Lasă un comentariu