Dumitrița Gliga: “Barajul de la Răstolița poate fi finalizat mai repede, fiind declarat obiectiv de interes public major”

Distribuie pe:

Deputata PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, a anunțat, ieri, faptul că prin decizia Curții Constituționale care a respins atacul Avocatului Poporului împotriva legii care declara 10 proiecte din energie obiective de interes public major, s-a obținut o victorie mare pentru Barajul de la Răstolița. “Victorie pentru Barajul de la Răstolița! Acesta poate fi finalizat mai repede, fiind declarat prin lege obiectiv «de interes public major». Curtea Constituțională a respins definitiv atacul inițiat de Avocatul Poporului, considerând că 10 proiecte din domeniul energiei sunt, într-adevăr, de interes public major, și că pot fi exceptate de la evaluarea impactului asupra mediului”, a scris deputata pe pagina sa oficială de Facebook.

“Am votat și susținut această lege în Camera Deputaților și mă bucur că, în sfârșit, va fi aplicată, iar barajul și hidrocentrala de la Răstolița, alături de alte 9 obiective, vor putea fi finalizate curând”, a mai menționat ea. Dumitrița Gliga a mai precizat în postarea sa că luna aceasta va fi eliberat Acordul de mediu, urmează defrișarea cuvei lacului și, “în sfârșit, vom avea «baraj» și hidrocentrală funcțională la Răstolița, în prima fază, cu 10 milioane de mc de apă”. Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, legea va putea fi promulgată. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu