Grevă generală în sistemul caselor de asigurări de sănătate. Activitatea este paralizată

Distribuie pe:

Angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate au declanșat, începând de ieri, 2 noiembrie, greva generală pe termen nelimintat.

“Blocul Național Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată.

Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariați”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre.

Greva va afecta relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii cum ar fi spitalele și farmaciile sau asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice. De asemenea, va duce la creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale și la diminuarea serviciilor oferite către populație.

Angajații caselor de asigurări de sănătate protestează pentru că nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent. În vara acestui an, în 10 iulie, salariații din aceste case de asigurări de sănătate au participat la un protest pentru că proiectul de lege care viza salarizarea lor a fost retras de la vot în Camera Deputaților (for decizional) motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.

“În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră”, mai artă protestatarii. Ei susțin că resursele financiare necesare măririi de salarii se află deja în bugetul CNAS și atrag atenția că, în ultimii patru ani,  peste 25% din totalul angajații caselor au plecat din sistem din cauza salariilor mici.

Mureș: Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate asigură program cu publicul între orele 08.00 și 09.00. Mai multă lume s-a arătat nemulțumită

Persoanele fizice care au de rezolvat probleme administrative la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș vor trebui să meargă la sediul instituției de la prima oră. Asta pentru că, din cauza grevei generale, programul alocat rezolvării problemelor cetățenilor se desfășoară doar între orele 08.00 și 09.00.

Ieri, la ora 09.00 ușile instituției au fost închise pentru cei care voiau să intre, iar pe acestea erau lipite afișe care anunțau faptul că angajații instituției protestează între orele 09.00 și 16.00. Cei care au fost acolo de la ora 08.00 au reușit să ia legătura cu angajații casei de asigurări și să își rezolve, eventual, problemele. Ceilalți au făcut cale întoarsă. O parte dintre cei pe care i-am întâlnit în fața instituției s-au arătat nemulțumiți de faptul că au trebuit să vină de la zeci de kilometri distanță ca să își rezolve problemele și nu au reușit. Ei spun că și dacă se vor întoarce în zilele următoare pe ora 08.00 nu au siguranța că datorită aglomerației mari vor reuși ca într-o oră să își rezolve problemele. Mulți nu știau despre protestul angajaților de la casa de asigurări. Comunicatul de presă a fot transmis de către Blocul Național Sindical miercuri după-amiază, astfel că multă lume nu a aflat de programul cu publicul de doar o oră.

Angajații din Mureș nu au dorit să dea detalii privind protestul și revendicările susținând că doar conducerea centrală a sindicatului dă relații.

Directorul executiv al Direcției Economice din CJAS, Manuel Butiulcă, a declarat că, într-adevăr, la sediul instituției se înregistrează zilnic un flux continuu de persoane fizice, dar că, începând de joi, niciuna dintre acestea nu va putea beneficia de documentele solicitate. “Un asigurat care are totul actualizat nu are nicio problemă în a beneficia de servicii medicale, dar sunt foarte mulți - la noi este un flux continuu de persoane. Deci dacă vine să-și plătească asigurarea de sănătate, de exemplu, nu se plătește. Nu se face actualizarea calității de asigurat, deblocarea cardurilor, emiterea de adeverințe înlocuitoare de carduri pentru cardurile pierdute, procesarea cardurilor europene. Nu se procesează raportările furnizorilor de servicii medicale”, a spus directorul, citat de Agerpres.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu