CSM Tg. Mureș a cucerit Cupa României la lupte libere

Distribuie pe:

Echipa de lupte libere a Clubului Sportiv Municipal Tg. Mureș a cucerit Cupa României la categoria seniori, competiție ce s-a desfășurat, la finele săptămânii trecute, în Sala Sporturilor “Simon Ladislau” din Tg. Mureș. CSM, care a totalizat 60 puncte, le-a devansat în clasamentul final pe CSM Resița și CSU Craiova, care au acumulat 58, respective 50 puncte. Pentru formația târgumureșeană au punctat Bíró Krisztián, locul I la categoria 86 kg, Cosmin Podar, locul II la 125 kg, Szép Zoltán, locul III la 97 kg, precum și Monai Alexandru, locul V la 125 kg. În Superliga de lupte libere, echipa comună a cluburilor CSS-CSM Tg.Mureș a ocupat locul al doilea, devenind vicecampioană națională. Echipa i-a avut în componență pe Gombos Roland (57 kg), Dali Botond (61 kg), Csíki Ervin (65 kg), Vajda Sándor (70 kg), Keresztesi Attila (74 kg), Nyulas Elõd (79 kg), toți de la CSS Tg. Mureș, Bíró Krisztián (86 kg) de la CSS-CSM, Szép Zoltán (92 kg, CSM), Vlad Boeriu (97 kg, CSM) și Adrian Popescu (97 kg, CSS), Cosmin Podar (15 kg, CSM) și Monai Alexandru (125 kg, CSM). Luptătorii de CSS-CSM Tg. Mureș sunt pregătiți de antrenorii Dragoș Vlad, Fazakas Csaba și Gyarmati Ferenc. Titlul național a revenit echipei Rapid București.

Lasă un comentariu