Schimb de experiență al educatoarelor târgumureșene - Despre beneficiile educației în aer liber

Distribuie pe:

Educația outdoor (formă de educație ce se desfășoară în aer liber), reprezintă o formă de promovare a pedagogiei experiențiale, care este centrată pe persoană și care are ca scop însușirea experiențelor, împărtășirea și prelucrarea lor, extragerea ideilor și adaptarea la alte situații. De asemenea, oferă posibilitatea contactului direct cu natura, fiind, în același timp, o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de mediu. Reprezintă o puternică sursă de experiențe de învățare - în cadrul unui mediu relexant, liber, procesul de educare devine puternic și de natură să schimbe comportamente sociale și facilitează procesul de învățare al elevilor care întâmpină dificultăți în acest sens - unii elevi care au un nivel scăzut de performanță școlară pot deveni mai motivați. Printre alte beneficii ale acestui tip de educație se află și dezvoltarea spiritului de echipă și faptul că oferă nenumărate beneficii fizice, emoționale, mentale ce asigură bunăstarea elevului, a precizat prof. Dorina Pop, coordonatoarea structurii Grădinița “Paradisul Copilăriei”.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Grădinița “Paradisul copilăriei”, structură a Liceului Tehnologic Electromureș , a avut loc schimbul de experiență, Mureș - Satu Mare, cu tema “Hai la joacă afară! - Integrarea educației outdoor în educația preșcolară”. Activitățile s-au desfășurat pe trei ateliere: “Zâmbet, Joc, Copilărie”, “Mișcare pe portativ” și “Povești muzicale”, cadrele didactice gazde dorind să ofere colegelor noi strategii de joc și joacă pentru copii, de abordat într-un mediu educational de tip outdoor.

Bucuria, prietenia, conlucrarea, implicarea, respectul, aprecierea și, mai presus de toate, profesionalismul au fost lianele care au oferit succesul activităților. Experiența a fost deosebită, mai ales prin faptul că au vorbit aceeași limbă, a educatoarelor, a dedicației necondiționate în vederea atingerii stării de bine a copilului și formarea acestuia pentru școală.

Colectivul de cadre didactice a fost susținut în acest schimb de experiență de: inspector pentru educație timpurie, prof. Maria Ramona Gros, reprezentant al IȘJ Mureș, prof. Șuta Doina, director al Grădiniței cu Program Prelungit Nr.7 , a structurii - Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 din Satu Mare și de directorul Licelui Tehnologic Electromureș și a structurii Grădinița “Paradisul Copilăriei”, prof. ing. Cozma Ionuț Ciprian.

Schimbul de experiență al cadrele didactice din Mureș și Satul Mare va continua în luna mai 2024. (B.B.)

Lasă un comentariu