Conferința preoțească de toamnă în protopopiatul Luduș

Distribuie pe:

Ieri, 13 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a poposit în mijlocul preoților din protopopiatul Luduș, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a debutat la ora 10, la biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Luduș, cu oficierea slujbei de Te-Deum de către un sobor de clerici, în prezența Arhipăstorului Alba Iuliei. Apoi, în sala de ședințe din incinta sediului protoieriei Luduș, s-a desfășurat conferința preoțească propriu-zisă. Întrunirea s-a derulat sub genericul “Impor-tanța cultului liturgic pentru viața duhovnicească a credincioșilor”, încadrându-se în planul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

În prima parte a evenimentului, părintele protopop Lucian Voșloban a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit, după care Întâistătătorul Eparhiei noastre a prezidat lucrările conferinței. Referatele din cadrul întrunirii au fost susținute de către părintele Paul Raica, preot al parohiei Tăureni, și părintele Sergiu Iacob, păstor al credincioșilor dreptslăvitori din parohia Ațintiș. Conferința a culminat prin cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu. Arhipăstorul nostru le-a adresat clericilor prezenți sfaturi practice cu privire la slujirea sacerdotală, evidențiind importanța oficierii săptămânale a Sfintei Liturghii, atât pentru întărirea duhovnicească a credincioșilor, cât și pentru preoții parohi, informează Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei.

Lasă un comentariu