Proiect major al UMFST G.E. Palade Târgu Mureș. Campus de învățământ dual care va reconfigura învățământul tehnologic liceal și universitar

Distribuie pe:

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, în calitate de lider de consorțiu, alături de 11 parteneri din mediul public și privat, Consiliul Județean Mureș, Hirschmann Automotive TM, IRUM SA, Electro Orizont, Pro Value, Multinvest AG, Three Pharm, Fomco Truck Service, Fomco Solar Systems, Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai” Târgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, va reconfigura învățământul tehnologic liceal și universitar din Târgu Mureș prin construirea campusului de învățământ tehnic dual - ERGOPOLIS.

Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul care a obținut cel mai mare punctaj din Regiunea Centru (89,60 puncte), are o valoare de 148.196.945,65 lei, adică 29.950.097 euro, din care valoare nerambursabilă de 122.545.632,60 lei (24.766.199 euro). Contractul de finanțare a fost semnat la Ministerul Educației, iar perioada de implementare a proiectului este: 3 octombrie 2023 - 30 iunie 2026.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin modernizarea infrastructurii educaționale și a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente și viitoare ale pieței forței de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educațional de calitate, modern și incluziv.

Învățarea duală se referă la o metodă de predare în care studenții învață simultan cunoștințe teoretice și practice. Această abordare combină instruirea tradițională în clasă cu experiența practică, din lumea reală. Ideea din spatele învățării duale este combinarea de cunoștințe teoretice și practice pentru a oferi o mai bună pregătire pentru forța de muncă.

Viziunea ERGOPOLIS este de a modela viitorul industriei tehnologice, dând putere elevilor și studenților să devină profesioniști competitivi și adaptabili, printr-un mediu de învățare inovator, colaborativ și aliniat la industrie. ERGOPOLIS are misiunea de a reduce decalajul dintre oferta educațională și nevoile industriei.

Campusul ERGOPOLIS va fi construit pe o suprafață de 2 ha, aparținând UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, și va fi constituit din trei corpuri de clădire:

Corpul 1: centru de învățământ liceal și universitar tehnic (P+3E) cu laboratoare TCM și SPD, laboratoare de proiectare și fabricație asistate de calculator, ateliere de mașini unelte, de prelucrare, de toleranțe și control, de injectare a materialelor termoplastice, laboratoare și ateliere destinate învățământului dual în automatică și informatică, laboratoare de tehnică medicală, laboratoare de energii regenerabile și de rețele electrice inteligente;

Corpul 2: cămin și cantină (D+P+2E) pentru elevi și studenți;

Corpul 3: centru de învățământ, sportiv și de recreere (3D+P+E).

ERGOPOLIS reprezintă unul dintre marile proiecte ale UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, nu doar prin valoarea sa, dar mai ales prin impactul pe termen lung pe care îl va avea asupra învățământului tehnic și a dezvoltării industriale din regiune.

Lasă un comentariu