În timp ce ducea negocieri politice pentru formarea guvernului său, Ion Antonescu a realizat că nu va avea succes atâta timp cât Carol continuă să fie rege. În 5 septembrie 1940, i s-a cerut regelui să abdice, să părăsească țara, avertizându-l că dacă nu o face, viața îi este în pericol, în țară va începe război civil, iar România va fi ocupată de o “putere străină”. În 6 septembrie, Carol a renunțat la tron în favoarea fiului său de 19 ani, Mihai. A doua zi a părăsit țara. După preluarea tronului, regele Mihai I a emis un decret prin care îi acorda lui Ion Antonescu funcția de conducător al statului român și cea de președinte al Consiliului de Miniștri. La 15 septembrie, Ion Antonescu a format un guvern de coaliție cu Garda de Fier. Legionarii dețineau, prin Horea Sima, funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, 5 ministere, majoritatea posturilor de secretari de stat și de directori permanenți în ministere, controlul presei și al propagandei, 45 din cele 46 de prefecturi de județ și au proclamat România ca “stat național legionar”.
Pentru Ion Antonescu, împărțirea puterii în stat era doar un experiment temporar. Pe plan extern, România a aderat la Axa germano-italo-japoneză, a acceptat pe teritoriul său trupe germane și a pus la dispoziția Germaniei resursele de materii prime. În timpul vizitei pe care a întreprins-o la Berlin, Antonescu i-a făcut lui Hitler o impresie foarte bună, de om vrednic de încredere. Ion Antonescu vedea în relațiile cu Germania lui Hitler singura cale de a redobândi Transilvania lui dragă, ciuntită prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
Ajunși la guvernare, legionarii lui Horea Sima s-au dovedit a fi incompetenți și iresponsabili în plan economic, au produs dezordini publice și crime abominabile prin poliția legionară alcătuită din elementele cele mai de jos ale societății și prin detașamentele legionare ale morții din întreaga țară. S-au revoltat împotriva lui Ion Antonescu, acuzându-l că îi împiedică să instaureze statul național legionar, că permite partidelor Național Liberal și Național Țărănesc să funcționeze legal și se opune înfăptuirii “revoluției economice” prin care legionarii doreau să controleze centralizat, după model nazist, toate activitățile economice.
Pentru a evita un conflict fățiș cu legionarii, Ion Antonescu i-a propus lui Hitler să accepte îndepărtarea de la guvernare a Gărzii de Fier. După o scurtă ezitare, Hitler i-a sugerat lui Antonescu să lichideze Garda de Fier și l-a asigurat că este singurul om capabil să conducă destinele României.
La 22 ianuarie 1940, Ion Antonescu a trimis armata să ocupe fortărețele din București ale Legiunii. Neprimind ajutor din partea armatei germane, în 23 ianuarie, trupele legionare s-au predat. Șeful Corpului Secret german din București i-a scos din țară pe Horea Sima și pe alți conducători legionari și i-a dus în Germania. Așa a luat sfârșit statul național legionar și rebeliunea legionarilor români.
Ion Antonescu a devenit ceea ce și-a dorit dintotdeauna, singurul stăpân politic al României. Regimul instituit de el nu poate fi caracterizat drept fascist, ci de dictatură militară. Pentru Ion Antonescu, ordinea și siguranța erau considerente esențiale pentru progresul oricărei societăți. Ca atare, pentru a conduce țara și a suprima disidența, a folosit armata și aparatul de siguranță.
Sub acest aspect, Ion Antonescu a fost copiat fără jenă de comuniștii care au preluat puterea după numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza, la 6 martie 1945, de către Regele Mihai I al României, sub presiunea oficialilor sovietici sosiți în România ca “eliberatori”.
(Va urma)
Mircea Gheborean
