Oamenii de știință italieni de la Centrul de Cardiologie Monzino, din Milano, citați de descopera.ro, susțin că între Crăciun și Revelion mor mai mulți oameni din cauza atacurilor de cord decât în orice altă perioadă a anului.
Prea multele excese din această perioadă (mese consistente, lipsă de mișcare, consum de alcool) ne expun sindromului “inimă de vacanță”, care provoacă aritmii cardiace.
Crește ritmul cardiac
“De la mesele de afaceri, la aperitivele cu prietenii, de la Ajunul Crăciunului la Revelion și dincolo de acesta, merită să ne gândim la cantitatea mare de alcool care va fi consumată mai mult decât de obicei.
Consumul de băuturi alcoolice este atât de obișnuit încât pare ciudat ca cineva să nu sărbătorească cu un toast, astfel încât de multe ori uităm că alcoolul este o substanță toxică pentru organism, chiar și în doze mici și mai ales pentru inimă.
În general, dozele excesive de alcool exercită o acțiune excitantă asupra celulelor inimii și poate duce la o creștere a ritmului cardiac, facilitând apariția aritmiilor cardiace, cum ar fi fibrilația atrială.
De asemenea, aportul cronic de alcool în doze semnificative poate duce la dezvoltarea cardiomiopatiei dilatate, care determină o creștere a volumelor camerelor cardiace (atrii și ventricule) și o reducere a contractilității - două condiții esențiale pentru apariția fibrilației atriale. Și, atenție! Anomaliile de ritm induse de alcool apar adesea în același timp cu o alimentație mai abundentă, așa că moderația vizează și cantitatea de alimente consumate”, atrag atenția specialiștii italieni.
Categoriile cele mai expuse
În cadrul unui studiu, aceștia au constatat că o singură băutură pe zi poate crește riscul de fibrilație atrială cu până la 16%. Astfel, dacă într-o zi obișnuită, riscul de a suferi de fibrilație atrială este de 1 la 1.000, cu un pahar de bere sau de vin această probabilitate crește la 3 la 1.000.
Prin urmare, fibrilația atrială este cel mai iminent pericol, fiind o anomalie a bătăilor inimii. Nebătând regulat, inima nu poate pompa sângele în mod corespunzător, ceea ce poate forma cheaguri periculoase. Fibrilația atrială crește riscul de a suferi un accident vascular cerebral și a fost, de asemenea, legată de demență și insuficiență cardiacă.
Deși consumul de alcool este rău pentru toată lumea, există categorii care prezintă un risc mai mare de fibrilație atrială, astfel că, la vârsta de 80 de ani, există aproximativ 10% riscul de a avea această tulburare. Alți factori de risc sunt obezitatea, istoricul familial de fibrilație atrială cu debut precoce și înălțimea (un studiu a constatat că persoanele mai înalte de 1,70 metri prezintă un risc mai mare).
Simptomele pot lipsi...
Potrivit cercetătorilor, unii pacienți nu vor avea niciun simptom, iar alții pot avea palpitații cardiace, dureri în piept sau dificultăți de respirație, oboseală extremă și chiar leșin. Pentru unele persoane, fibrilația atrială apare pentru perioade scurte de timp, dar pentru altele, afecțiunea poate deveni permanentă. De obicei, medicii diagnostichează fibrilația atrială prin intermediul unei electrocardiograme, dar pe măsură ce ceasurile inteligente cu monitoare de ritm cardiac au devenit tot mai populare, acum este posibil să observăm singuri schimbările în ritmul cardiac.
Sfatul medicilor este să ținem cont de cantitățile de alcool considerate “cu risc scăzut” (1 pahar de vin sau o cutie de bere sau 1 pahar mic de băuturi spirtoase pe zi pentru femei și vârstnici și 2 pentru bărbați), deși acest lucru nu înseamnă că sunt sănătoase și nici că reprezintă un obiectiv de atins.
În ultimii ani au apărut tot mai multe dovezi ale relațiilor cauză - efect între alcool și anumite tipuri de cancer și alte 200 de probleme de sănătate, la care se adaugă de accidentele de circulație. În concluzie, experții consideră că “singurul consum sigur de alcool este zero”. (Sursa foto:pexels.com)
Lucreția Pop
Din păcate, am simțit pe propria piele ce înseamnă “inima de vacanță”. Anul trecut, în timpul concediului, am exagerat cu mâncarea bogată și alcoolul, și am neglijat mișcarea. Consecințele nu au întârziat să apară: am avut palpitații, amețeli și o stare generală de slăbiciune.