Ciolacu: Dacă scandalul din Parlament este prețul pentru ca pensionarii să primească la timp pensiile, îmi asum

Distribuie pe:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în deschiderea ședinței de Guvern, că dacă “scandalul din Parlament” este prețul pe care ar trebui să-l plătească el, ca premier, pentru ca pensionarii să-și primească la timp în ianuarie pensiile indexate, își asumă această problemă “fără nicio ezitare”.

“Mă bucur, în primul rând, că avem bugetul pe 2024 votat de Parlament cu aproape 300 de voturi, deoarece de acest buget depind veniturile a peste 12 milioane de români, venituri care cresc anul viitor. Dacă scandalul din Parlament este prețul pe care ar trebui să-l plătesc eu, ca premier, pentru ca pensionarii să-și primească la timp în ianuarie pensiile indexate, îmi asum această problemă fără nicio ezitare. Sarcina mea, ca prim-ministru, este să mă asigur că în 2024, banii din buget ajung acolo unde este nevoie. Iar acest buget oferă garanția că vom continua în același ritm șantierele de autostrăzi, că putem plăti mai bine dascălii, că vom avea medicamente și servicii medicale mai bune”, a spus Ciolacu.

Declarația premierului de vineri, după ce, marți seara, parlamentari de la AUR și de la USR au protestat în ședința plenului reunit al Parlamentului în care a fost dezbătut proiectul bugetului de stat pe anul 2024, în timpul discursului lui Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul și-a susținut cu greu discursul. Pe parcursul lui, Marcel Ciolacu s-a întors de mai multe ori spre președinții de ședință, dar protestele din jurul tribunei au continuat. Parlamentarii USR au afișat cuburi din carton galbene și roșii cu mesaje precum “Taxe noi”, “Buget record pentru speciali”.

Liderul AUR, George Simion, care transmitea în direct pe pagina sa de socializare, afirma că nu va pleca până când nu li se vor mări salariile profesorilor.

Anterior, deputatul George Simion și senatoarea Diana Șoșoacă au avut un conflict în plenul Camerei Deputaților, pe parcursul căruia și-au adresat injurii. (Agerpres)

Lasă un comentariu