A început bătălia pentru funcțiile mari din UE

Distribuie pe:

Cursa pentru posturile de top din Uniunea Europeană a început, odată cu decizia fără precedent a președintelui Consiliului European, Charles Michel, de a părăsi funcția prematur în iulie, ceea ce a dat peste cap calendarul și a ridicat întrebări spinoase cu privire la succesiunea sa, comentează AFP. Fostul premier belgian, în vârstă de 48 de ani, care a condus reuniunile șefilor de stat sau de guvern din cele 27 de țări ale UE în ultimii patru ani, urma să-și încheie mandatul actual în noiembrie.

El a decis să-și pregătească viitorul candidând la alegerile pentru Parlamentul European. Programate pentru 6-9 iunie, acestea vor conduce la o reînnoire a șefilor principalelor instituții ale UE, care ar trebui să reflecte echilibrul politic rezultat în urma scrutinului.

Anunțul sporește așteptările cu privire la intențiile celeilalte figuri importante din UE, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre care mulți observatori cred că va încerca să obțină un nou mandat.

Charles Michel, care va conduce lista Mișcării Reformatoare (MR, partidul liberal francofon) la alegerile europene, intenționează să-și exercite “funcția de președinte al Consiliului European până la depunerea jurământului ca membru al Parlamentului European, care va avea loc la 16 iulie”.

El a dat asigurări că îndatoririle sale sunt compatibile cu desfășurarea unei campanii pentru a fi ales în Parlamentul European. “Este exact aceeași situație ca a unui prim-ministru sau a unui președinte (al unei țări membre) în campanie electorală”, a spus el într-un briefing de presă prin videoconferință.

Comentând consecințele plecării sale premature, care a atras critici, el a reamintit că succesorul său urma să fie numit de Consiliul European în iunie și că liderii ar putea foarte bine “să decidă să devanseze preluarea funcției” de către noul titular al postului pentru a evita orice risc de vacantare.

Dacă nu se găsește un succesor, procedurile UE prevăd că, în cazul încheierii mandatului din cauza unui “impediment”, președintele Consiliului European este înlocuit temporar de liderul european a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului UE.

Dar, în iulie, în această poziție se va afla premierul naționalist ungar Viktor Orban, recunoscut pentru diatribele anti-UE și singurul lider dintre cei 27 care au menținut legături cu Kremlinul după ofensiva Rusiei împotriva Ucrainei.

Deputații europeni, care vor fi în număr de 720 după scrutinul din iunie, sunt aleși prin vot universal direct pentru un mandat de cinci ani. (Agerpres)

Lasă un comentariu