Omor urmat de suicid în Vărgata

Distribuie pe:

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, prin intermediul unui apel 112 s-a sesizat faptul că, la un imobil din comuna Vărgata, localitatea Valea, ar fi avut loc un omor urmat de un act de suicid.

La locația indicată în apel, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei de 35 de ani și al unui bărbat de 32 de ani, prezentând mai multe urme de plăgi produse cu un posibil obiect tăietor-înțepător la nivelul gâtului.

Personalul echipajului medical ajuns, de asemenea, la fața locului a constatat decesul celor două persoane.

Față de cele constatate, în cauză s-a constituit o echipă operativă, formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care au desfășurat activitățile specifice de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate starea de fapt și succesiunea producerii evenimentului.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor de deces.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. (IPJ Mureș)

Lasă un comentariu