MELODIE PE VERSURILE LUI EMINESCU

Distribuie pe:

Hasan Kaya, un cetățean turc din Târgu Mureș, s-a îndrăgostit de poeziile lui Mihai Eminescu și astfel a decis să pună versurile poetului român într-o melodie cântată la saz, un instrument cu coarde foarte popular în Turcia.

Acesta mărturisește că a auzit despre Mihai Eminescu atunci când a venit în România, el fiind căsătorit cu o târgumureșeancă, și a fost plăcut surprins când a intrat într-o librărie, anul trecut, iar proprietarul i-a spus că urmează să se sărbătorească ziua de naștere a poetului.

“Cu ocazia asta am învățat despre Mihai Eminescu și m-am gândit să pregătesc și eu ceva. Am căutat un pic, am găsit o poezie destul de scurtă, cu silabele potrivite, am compus melodia cu instrumentul meu și am prezentat-o acolo, chiar dacă nu era prea «coaptă» melodia. Acum deja e mai bine. Și de atunci m-am interesat despre Eminescu, unde e născut, ce a trăit. Era un poet clarvăzător un pic, cu cosmos, cu dragoste. Cred că Luceafărul este desemnată cea mai lungă poezie de dragoste din lume, cu 98 de strofe. În doar 39 de ani a scris foarte mult. (...) Instrumentul meu se numește saz, are șapte corzi, două octave și jumătate. Partea din față este din pin și coada este din carpen. Strămoșul instrumentului acesta vine din Asia Centrală și se numește copuz. Aici îi ziceți cobză. (...) Am trei bucăți acasă (instrumente - n.r), există mai mic, mai mare, cu sonor mai grav, mai subțire. Eu l-am luat pe acesta pentru că se potrivește cu vocea mea”, a declarat presei Hasan Kaya, citat de Agerpres.

El îl consideră pe Mihai Eminescu un poet genial.

“Eminescu este cred cel mai cunoscut poet în România. Dacă vorbim de Creangă, probabil câte unul nu știe, dar de Eminescu sigur știe, atât de important este -, dar merită, pentru că era un poet extraordinar, un geniu fenomenal, genial”, este de părere Hasan Kaya.

Lasă un comentariu