Concertele Filarmonicii, daruri de optimism și voie bună la început de an

Distribuie pe:

Ca de fiecare dată la început de an, iată că și în 2024, Filarmonica de Stat din Tg. Mureș oferă iubitorilor muzicii de divertisment un program menit să aducă optimism, voie bună și clipe de încântare prin Concertele Extraordinare ale Re-Revelionului, din cadrul “Festivalului Muzicii de Divertisment”, ediția a VIII-a, desfășurat între 4-19 ianuarie a.c.

După îndrăgitele valsuri și polci de Johann Strauss, interpretate în serile de 11 și 12 ianuarie de Orchestra Simfonică dirijată de Pablo Boggiano, sub bagheta căruia acest ansamblu va concerta în 8 noiembrie pe scena prestigioasei săli Musikverein, din Viena, în această săptămână melomanii s-au delectat cu o muzică la fel de atractivă și relaxantă.

Fiind un repertoriu agreat de public, cu cerere de reluare și bilete SOLD OUT, ca și săptămâna trecută, s-au organizat două spectacole, respectiv în 17 și 18 ianuarie.

Programul a fost variat, păstrând, însă, constanta calității lucrărilor; în prima parte am ascultat frumoasele valsuri straussiene ca apoi, în partea a doua, să fim purtați în lumea operei prin splendide pagini aparținând compozitorilor consacrați de gen. Arii din operele “Elixirul dragostei” de Donizetti, din “Boema” de Puccini și din “Cneazul Igor” de Borodin s-au împletit cu lucrări orchestrale de Ceaikovski, Grieg, Arditi și Borodin.

Cei care au dat glas acestor capodopere sunt doi soliști cu bogat palmares artistic. Prezența încântătoare a sopranei Diana Țugui a cucerit publicul prin strălucirea și forța vocii sale, printr-o tehnică vocală perfect stăpânită și generozitatea prin care transmite emoția spre auditoriu.

Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, actualmente solistă la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, a fost mereu preocupată de perfecționare, participând la cursuri de măiestrie ale unor personalități ca Viorica Cortez, Teresa Berganza ș.a., cucerind distincții la competiții internaționale de canto și având colaborări cu celebri dirijori din țară și străinătate.

Baritonul și managerul Filarmonicii târgumureșene, György Levente, s-a transpus în rolul lui Galitsky din opera “Cneazul Igor” de Borodin, dând viață acestui personaj cu un colorit aparte, în mod convingător și autentic. Experiența scenică acumulată în cele peste 40 de roluri în opere și operete reprezintă un atu de netăgăduit al performanțelor sale, dobândite de-a lungul anilor sub îndrumarea unor maeștri ai cântului vocal din Elveția și Germania, dar și a colaborărilor ca solist cu teatre de operă de prim rang din străinătate.

Cele două concerte au fost dirijate de Shinya Ozaki, unul dintre cei mai apreciați șefi de orchestră, așteptat cu drag și aplaudat îndelung de auditoriu și cunoscut pentru succesele dirijorale, fiind îndrumat în formarea sa, printre alții, de celebrul maestru Seiji Ozawa. Din anul 1994 până în prezent își desfășoară activitatea ca dirijor permanent al orchestrei târgumureșene și ca prim dirijor invitat la Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu Mare.

Printre numeroasele sale distincții se numără titlurile “Pro Urbe”, atribuit de Primăria Tg. Mureș în 1998, “Meritul schimburilor culturale” în 2005, decernat de ambasadorul Japoniei în România, (fiind cunoscută donația substanțială de instrumente către Filarmonica târgumureșeană), “Meritul cultural în grad de comandor”, oferit de Președintele României ș.a.

Având multiple preocupări, a realizat nenumărate înregistrări de radio și televiziune și este inițiatorul bursei de studiu, oferită de “Asociația elevilor talentați din România”, iar ca scriitor, eseist, în decurs de 11 ani a publicat în jur de 150 de articole în reviste din Japonia.

Cuvinte de apreciere se cuvin Corului Mixt al Filarmonicii, pregătit de dirijorul Adrian Vinars, pentru contribuția de calitate la interpretarea “Dansurilor polovțiene” de Borodin, minunată și pitorească lucrare, ce ne povestește despre dragostea de țară, într-o lume cu războinici neînfricați și grațioase figuri feminine ce populează fascinanta lume orientală.

Concertele au fost realizate în parteneriat cu posturile locale de televiziune, respectiv, TVR Tg. Mureș și Erdélj TV.

Cu acest început de an promițător, Filarmonica ne invită în 26 ianuarie, ora 19:00, la Spectacolul Extraordinar dedicat Zilei Culturii Române, intitulat “Duhul eminescian” dirijat de Adrian Vinars, solistă fiind Ozana Barabancea, bucurându-ne și de participarea elevilor de la Colegiul Vocațional de Artă și ai Colegiului Național Pedagogic “Mihai Eminescu” din Tg. Mureș.

Carmen Mihăescu

Lasă un comentariu