Ziua Internațională a Îmbrățișării

Distribuie pe:

De ce avem nevoie de îmbrățișări? De ce ne refugiem, copii fiind în brațele mamei sau adulți fiind în brațele persoanelor iubite? Avem nevoie de mângâiere, de siguranță, de iubire, de contact fizic, în momentele de cumpănă, de răscruce, de durere. Ajută! Ajută mult. De ce plângem mai ușor în brațele cuiva? Omul a fost creat din iubire, dornic să primească și să ofere iubire. E simplu. Ne este atât de ușor să oferim o îmbrățișare ca formă de sprijin sau ca împărtășire a unei bucurii. De ce nu o facem? De ce o facem atât de rar? Îmbrățișarea vindecă, îmbrățișarea încurajează, îmbrățișarea sprijină și bucură. La nivel chimic, în organismul nostru, îmbrățișarea are efecte multiple și benefice. Nu e nimic rușinos, nu e o dovadă de slăbiciune să îmbrățișezi o persoană. Te vei bucura și tu și ea. Cine nu are nevoie de bucurii? Antonela Dumitrache

Ziua Internațională a Îmbrățișării este sărbătorită în fiecare an pe 21 ianuarie. A fost inițiată în 1986 de pastoral Kevin Zaborney, din statul american Michigan și în scurt timp s-a răspândit în întreaga lume.

Ziua Îmbrățișărilor este marcată în data de 21 ianuarie pentru că studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului. Adică este perioada când avem cea mai mare nevoie de îmbrățișări.

Îmbrățișarea este o formă de a ne arăta sprijinul; îi face pe oameni fericiți, arată compasiune și înțelegere, și că emoțiile sunt normale.

Din ziua în care ne naștem, îmbrățișările sau atingerea ne îmbunătățesc somnul. Îmbrățișarea eliberează oxitocina, care oferă beneficii extraordinare pentru sănătate. Ea ajută la întărirea imunității, contribuie la scăderea riscului apariției bolilor de inimă, scade tensiunea arterială, ajută la reducerea stresului și luptă contra depresiei.

Ideea Zilei Naționale a Îmbrățișării este de a încuraja pe toată lumea să-și îmbrățișeze mai des familia și prietenii. Totuși, mai întâi persoanele respective ar trebui întrebate, deoarece respectarea spațiului personal al altora este întotdeauna importantă și unii oameni nu sunt genul care să se lase îmbrățișați. (https://www.aktual24.ro)

Lasă un comentariu