Adio, animale fictive pe pășuni! Adio, subvenții pe crotalii din geantă!

Distribuie pe:

Luni, în cadrul întâlnirii ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu cu fermierii mureșeni, s-a dezbătut și problema pășunilor. Un fermier mureșean l-a întrebat pe ministrul agriculturii dacă instituția pe care o reprezintă poate face ceva în sensul transparentizării concesionării pășunilor de către primării. Fermierul a sugerat că unii concesionari ar fi favorizați de primari și a cerut ca să se poată depune toată documentația doar online pentru a elimina orice fel de ingerință a autorității locale,

Cu această ocazie, ministrul a anunțat o noutate în acest domeniu. El a spus că din anul 2025 ministerul va dezvolta un soft prin care primăriile vor declara contractele de concesiune ale pășunilor, astfel încât să se evite ca anumite asociații sau societăți comerciale să încheie mai multe contracte de concesiune cu același număr de animale, în mai multe localități. Acest lucru va fi interzis și astfel, spune ministrul, multe pășuni vor rămâne neconcesionate pentru că sunt informații că în momentul acesta există o astfel de practică frauduloasă.

“Haideți să vă explic cu pășunile din anul 2025, ca să încheiem chestia asta cu pășunile, că sunt probleme de subvenționare. În anul 2025, Ministerul Agriculturii dezvoltă un soft prin care toate unitățile administrativ-teritoriale trebuie să declare contractele de concesiune. În cazul în care anumite societăți, anumite asociații care au concesiune pe aceleași animale în mai multe unități administrativ-teritoriale, pentru că în 2-3 săptămâni, nu vă ascund, voi intra în Guvernul României cu act normativ privind încadrarea și încărcarea cu UVM (Unitate Vită Mare, n.r.) la pășune, atât la bovine, cât și la caprine. Pentru că mi s-au adus la cunoștință, și nu mă feresc să spun, existența a foarte multe pășuni concesionate pe care se ia subvenția pe aceleași animale din mai multe unități administrativ-teritoriale și din mai multe județe. Și atunci primăriile vor declara într-un soft toate concesiunile care le au în cadrul unităților administrativ-teritoriale”, a spus ministrul Florin Barbu.

Astfel, acolo unde se identifică societăți care au contracte în mai multe unități administrativ-teritoriale și nu dețin încărcătura de animale pentru a pășuna, așa cum se va reglementa prin Hotărâre de Guvern, contractele de concesiune vor fi reziliate.

Mai mult, subvenția nu se va mai acorda pe crotalii, pe care unii îi au în buzunar, și se va ține cont de vârsta animalelor. Astfel doar oile până la 8 ani vor beneficia de subvenție și vacile doar până în 10 ani. Ministrul a și explicat de ce: “Voi reglementa inclusiv încărcătura UVM pe animale și, în România, AND și SCZ nu vor mai lua ovină care are vârsta mai mare de 8 ani, iar la vaca de lapte și vaca de carne, mai mult de 10. În România, în sectorul ovin sunt 2,8 milioane de capete care au vârsta peste 12 ani! Și am declarat-o și o declar în continuare că nu se vor mai lua subvenții în România pe crotalii, pe care unii le au în geantă”, a susținut ministrul. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu