Un preot ortodox din comuna Sângeorgiu de Mureș, Gigel Roată, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre stră-strănepoții la a șasea generație ai lui Moș Ion Roată, deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei din anul 1857.
Moș Ion Roată a fost unul dintre susținătorii înflăcărați ai Unirii Principatelor Moldova și Valahia, precum și ai reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, iar în povestirea lui Ion Creangă, “Moș Ion Roată și Unirea”, s-a transmis generațiilor care au urmat înțelepciunea și dârzenia acestui personaj.
Și cum în viață nimic nu e lăsat la voia întâmplării, preotul Gigel Roată a fost urmărit îndeaproape de personalitatea strămoșului său și chiar dacă a plecat din județul Vrancea spre inima Transilvaniei, cuvântul “unire” pare că l-a însoțit peste tot: prima sa parohie a fost în comuna Unirea din județul Alba.
“Sunt stră-strănepot la a șasea generație al celui care a fost un mare personaj istoric pentru noi, pentru români, pentru sudul Moldovei, pentru zona Vrancei, și anume Moș Ion Roată, membru în Divanul Ad-hoc care a pregătit Unirea de la 1859. Moșul a trăit, a luptat și odihnește în comuna Câmpuri, județul Vrancea, în care ne-am născut și am crescut, eu și soția mea, în care am învățat primele clase și în care astăzi există o casă memorială. Dumnezeu ne-a rânduit viața, în permanență am simțit mâna Lui în întreaga noastră viață și întreaga noastră activitate. Ca să vă dați seama că nu este nimic întâmplător în viața aceasta, nu este nimic spus hazardului și toate sunt din voia lui Dumnezeu, prima parohie în care am fost numit chiar înainte de a termina Facultatea de Teologie de la Sibiu a fost parohia Unirea I. Deci un stră-strănepot al lui Moș Ion Roată ajunge preot la Unirea, chiar într-un moment în care era nevoie de foarte, foarte multă unitate. Am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu, am terminat în 1993, am urmat cursurile de masterat la aceeași facultate, iar acum sunt în ultimul an la studiile de doctorat la aceeași facultate de la Sibiu”, a declarat preotul Gigel Roată.
Preotul și soția sa, Vasilica, care este cadru didactic, pasionată de cultură, istorie și artă, au plecat din zona Vrancei și s-au dedicat activității pastorale și misionare în fiecare loc în care au poposit.
“În permanență Biserica a avut activități care au marcat evenimentele importante ale istoriei, pentru că este foarte important ca oamenii să nu uite de puternicele noastre rădăcini și suntem obligați să le reamintim istoria, pentru că dacă nu învățăm din lecțiile istoriei, așa cum spuneau oamenii înțelepți dinaintea noastră, suntem oarecum condamnați să retrăim experiențele triste pe care le-au avut oamenii, în general, și mai ales poporul nostru, mai ales în Ardeal. Așadar, la biserică în permanență există loc și pentru cultură, pentru poezie, pentru cântec frumos, plăcut, binecuvântat în permanență, suntem conectați cu tot ceea ce este frumos și bun la școală și în comunitatea noastră. Și acum, de 24 Ianuarie, neapărat trebuie să ne întâlnim pentru ca să grăim în grai poetic, încă o dată românește, frumos, având cele două izvoare superbe, Eminescu și Vieru. Și, de asemenea, să cântăm sau să recântăm cântecele noastre frumoase, patriotice, românești, care ne țin trează conștiința noastră că suntem și creștini, dar suntem și români și aici, în această țară, pe acest pământ încă mai suntem stăpâni”, spune părintele Gigel Roată.
Preotul spune că de la strămoșul său celebru, Moș Ion Roată, a moștenit unele trăsături cum ar fi “curajul, încăpățânarea, răbdarea și dragostea de neam, de țară, dorința de unitate”, mai ales acum, când societatea pare extrem de dezbinată.
“Dorința de a face în așa fel încât să-i adunăm pe oameni, pentru că trăim într-o perioadă în care este foarte multă dezbinare, de la nivelul cel mai de jos al existenței noastre umane și până la nivelul, să spunem macro, al societății. Este foarte, foarte multă dezbinare și se dorește această dezbinare. Parcă este așa, oarecum crescută și inoculată peste tot, iar noi, oamenii de aici, de la firul ierbii, oamenii care lucrăm cu oameni, trebuie să luptăm foarte mult pentru unitate. Iar Moșul a ținut foarte, foarte mult la această unitate. El a spus foarte clar că `unde-i unul, nu-i putere și la nevoi și la durere, dar unde-s doi, puterea crește'. Noi nu suntem doar doi, suntem mai mulți, aici suntem doar doi, dar în jurul nostru sunt suficient de mulți oameni deosebiți care pot să coaguleze în preajma lor un nucleu puternic de oameni care sunt iubitori de cultură, de frumos și de artă și de neam”, a adăugat Gigel Roată.
În privința unor eventuale trăsături fizice comune cu strămoșul său, preotul spune că Moș Ion Roată era mai mic de înălțime, dar era extrem de hotărât atunci când era vorba despre moștenirea românească.
“Era mai mic de statură, dar la fel de hotărât și de încrâncenat era atunci când vorbea de dreptate și de libertate, dar și când era vorba de neam, de țară, de tot ce este frumos, bun și corect în viață. Din imaginile pe care le păstrăm și care se păstrează și la casa memorială, era un om foarte hotărât, un om dârz, un om care avea chipul unui luptător. Deși era simplu, sărac, umilit, batjocorit, niciodată nu s-a lăsat, ca și stânca aceea care este tot lovită de talazuri și de valurile vremurilor, dar rămâne tot stâncă puternică. Când oamenii aud că am un astfel de strămoș, cei care nu mă cunosc rămân uimiți. După aceea se bucură foarte mult pentru că au ocazia să vadă în viață pe cineva din rădăcina neamului unui om care a fost și rămâne o personalitate istorică, chiar dacă nu se mai pune așa mult accent, din nefericire, astăzi, pe istoria neamului. Dar sunt dascăli, sunt oameni de cultură, sunt oameni ai Bisericii care insistă foarte, foarte mult ca să nu ne uităm istoria, să nu ne uităm trecutul. Oamenii sunt bucuroși că păstrăm această legătură cu cei dinaintea noastră, pentru că păstrând legătura cu cei dinaintea noastră, oarecum păstrăm legătura cu rădăcinile noastre, care au fost și rămân foarte, foarte sănătoase”, consideră preotul Gigel Roată.
El i-a sfătuit pe cei care au impresia că nu mai sunt modele de urmat, să privească în istoria neamului românesc și vor găsi suficiente personaje care să îi inspire.
“Au fost destul de numeroși urmașii Moșului. El a avut mai mulți frați, a avut mai mulți copii. Deci bunicul meu era tot Ion Roată, dar era dintr-o aripă, nu chiar din rădăcina directă a genealogiei moșului, ci dintr-o aripă laterală a familiei Roată. Sunt cam puțini, cam împrăștiați în toată lumea, am descoperit în afară de cei care încă au mai rămas pe loc în comună, în comuna Câmpuri, în județul Vrancea. Am mai descoperit pe unii din neamul lui Roată și prin Iași, prin alte părți ale țării noastre și chiar prin alte părți ale lumii. Pentru că viața ne duce peste tot. De ținut legătura, ținem mai greu din cauza faptului că viața ne-a îndepărtat. Noi ajungem în satul natal maxim o dată, de două ori pe an și atunci pentru foarte, foarte scurt timp, pentru că efectiv misiunea noastră și activitățile noastre pe care le desfășurăm în viața noastră nu ne permit. Nu avem efectiv timp, dar sufletește suntem foarte, foarte legați de locurile în care ne-am născut, în care am crescut, unde ne-am început școala și de care suntem mândri”, a mai spus părintele Gigel Roată.
Preoteasa Vasilica Roată susține că apartenența la familia lui Moș Ion Roată implică o oarecare responsabilitate și că mereu aduce în discuție în fața elevilor săi personalitatea acestuia și însemnătatea Unirii Principatelor pentru poporul român.
“Eu consider că Dumnezeu a scris el însuși cu mâna lui în calendarul poporului ortodox ca luna ianuarie să înceapă cu marele Eminescu, luceafărul creației poeziei românești. L-a adus apoi lângă el pe marele Grigore Vieru, care a făcut din limba română o icoană a limbilor între limbile popoarelor și apoi aduce 24 Ianuarie, care pentru noi înseamnă amintirea, în primul rând, a lui Moș Ion Roată, a copilăriei noastre și a primului pas către Unire, visul cel mare al românilor. Întotdeauna le povestesc copiilor despre Unire. Pentru noi, lecțiile de limba română și lecțiile de istorie legate de Unire sunt sfinte. Încep prin a le vorbi, în primul rând, moldovenește, deși vorbesc destul de corect literar, fără să mai păstrez în graiul meu de acolo, de acasă, din Moldova. Copiilor le place acest lucru. Le spun despre Moș Ion Roată și le spun apoi cine sunt. Sunt impresionați și asta îi face să fie mult mai atenți și mult mai curioși. Chiar și colegii sunt de foarte multe ori impresionați de ceea ce aud. Pentru noi implică o mare responsabilitate și o mândrie, totodată, faptul că păstrăm și purtăm acest nume care ne aduce bucurie”, a subliniat Vasilica Roată.
Pentru marcarea Unirii Principatelor, preotul și soția sa organizează activități culturale menite să evoce personalitățile acelor vremuri.
“Datoria noastră, a dascălilor, în primul rând a preotului, nu este doar de a preda cunoștințe, de a educa copiii, de a forma caractere, noi trebuie să aducem oamenii și pe calea frumosului. Noi trebuie să-i învățăm să-și cunoască, să-și păstreze, să-și iubească istoria, să-și iubească limba, să-și iubească oamenii de cultură. Noi trebuie să le spunem că trebuie să-și cunoască cântecele poporului, să le iubească, să cânte, să spună poezii și mai ales să se întâlnească, să socializeze și să rămână oameni2, a conchis Vasilica Roată.
Născut pe Valea Șușiței, Ion Roată s-a căsătorit cu Maria și a avut doi fii, pe Năstase și Constantin. Deși viața lui s-a schimbat când a fost ales în Divanul ad-hoc, acest lucru nu i-a adus și bunăstare, însă cu siguranță i-a adus respectul și prețuirea semenilor săi din Câmpuri. Posteritatea i-a păstrat un pios omagiu și foarte multe instituții de cultură și nu numai i-au purtat numele: școala din localitate, căminul cultural, o brutărie, o bancă populară și o stradă.
În mai 2023, la Câmpuri a avut loc și lansarea unei biografii științifice a lui Moș Ion Roată, printr-un proiect al Muzeului Vrancei.
“Spre sfârșitul vieții, Ion Roată se retrage pe valea pârâului Cremeneț și contribuie la întemeierea localității Gura Văii. În 1880, starea materială precară a țăranului care fusese în Divanul ad-hoc al Moldovei devine vizibilă într-o scrisoare pe care prefectul județului Putna o trimitea lui Mihail Kogălniceanu, la vremea aceea ministru. Îi solicita, din Fondul Milei, 400 de franci pentru cumpărarea unei perechi de boi cu care Moș Ion Roată să-și lucreze pământul. La doi ani de la acest moment, în noaptea de 19 spre 20 februarie 1882, Ion Roată își trăia ultimele clipe din viață. Este condus pe ultimul drum de întreaga comunitate din Câmpuri și înmormântat în cimitirul bisericii din Gura Văii. În 1909, la semicentenarul Unirii Principatelor, la Câmpuri au avut loc manifestări fastuoase, în discursuri figura lui Moș Ion Roată fiind similară cu a multor politicieni ai vremii, precum Kogălniceanu sau Cuza. Tot atunci, s-a inaugurat un monument funerar la cimitirul din Gura Văii, dedicat memoriei lui ion Roată. La 100 de ani de la Unirea Principatelor, în 1959, casa în curtea căreia suntem astăzi a fost transferată din Gura Văii în satul reședință și transformată în Casă Memorială”, a arătat muzeograful Mariana Corina Duca, co-autor al biografiei lui Moș Ion Roată. (Agerpres)
