- Când vorbea cu soțul dumneavoastră, Funar încerca să-l oprească, să-l obstrucționeze, să îl manipuleze, să îl îndepărteze?
- A încercat o vreme, după care a renunțat! Da, acest Funar a câștigat sprijinul lui Virgil Măgureanu la vedere. Și, atunci, Radu mi-a spus:
- Se duce de râpă toată unitatea românilor. Știi că eu aș fi vrut să mă retrag, să vină altul și să facă treaba bună cu unitatea națională... Dar uite ce fac Măgureanu și Iliescu...
- Să înțeleg că domnul Ceontea avea o reținere față de autoritatea C.F.S.N. de la București, în special față de președinte și de Serviciul Secret (S.R.I.) pe care îi bănuia că sunt duplicitari?
- Cel puțin duplicitari...
- Cel puțin, dacă nu chiar adversari ai lui Radu Ceontea și ai ideii naționale!
- Da, da! La un moment dat, într-o declarație a lui Ion Iliescu, acesta a spus că părinții săi aveau o guvernantă (o servitoare în casă), care era unguroaică și le-a spus că în Ardeal nimeni nu vorbește românește, toată lumea vorbește ungurește!
- Debarcarea domnului Ceontea din funcție, sau obstrucționarea “Vetrei Românești” și înființarea P.U.N.R., a fost o mișcare care a stârnit nemulțumiri?
- Da! Ei s-au ocupat de distrugerea “Vetrei Românești” și, după ce au reușit, a apărut o altă formă de unitate românească...
- S-a considerat domnul Ceontea o victimă a destabilizării “Vetrei Românești”? Apoi a obstrucționării P.U.N.R.? S-a considerat trădat? Nu mă refer doar la cei din instituțiile statului, ci și la cei din partid cu dânsul.
- Da... Au fost oameni din partid care au fost cumpărați. Pur și simplu. Acum vă rog frumos să nu notați ce vă spun, să nu apară public...
- Ce gest credeți că l-a mișcat, profund, pe domnul Ceontea?
- Eram la București când, într-o ședință de la Parlament, a fost abordat de un moldovean. Ghenadie Scutaru se numea. L-a abordat cam așa: - Domnule Radu Ceontea, nu vă supărați că v-am deranjat. Am vrut însă să văd cu ochii mei omul care a reușit să întoarcă Armata Sovietică din România și să salveze Târgu-Mureșul de la un măcel!
- Da, este un eveniment fericit!
- Ce v-am spus are legătură cu plecarea/ întoarcerea sovieticilor din România... Republica Moldova devenise independentă și domnul Scutaru se pare că era moldovean. Știa românește, a ieșit din Armata Sovietică și a intrat în forțele moldovenești. Ce frumos i-a spus: - Să văd cu ochii mei pe omul care a gândit atât de inteligent problema aceea, dejucând tot ce au pus la cale alții...
- Au fost și situații, să le numim “delicate”, când domnul Ceontea vi se confesa?
- Mereu, da!
- Și a zis vreodată: uite, am o taină a mea! Mi-e greu să o fac publică, să o declar...
- El tot timpul a dus povara bolii lui. S-a chinuit. N-a vrut să știe nimeni. Și spre sfârșitul anilor '96, '97, nu mai știu, a fost nevoit să meargă la spital la București. S-a nimerit la cardiologul la care mergea Nicolae Ceaușescu și acesta i-a spus: - Domnule Ceontea, sunteți un om curajos. Aveți aproape 60 de ani. Cu afecțiunea dumneavoastră nimeni nu ar fi rezistat atâta. Cum ați putut supraviețui atâta amar de vreme, cel mult pe la 30 de ani trebuia să “dați în primire”... Sunteți o minune! Vă rog însă să nu mi-o luați în nume de rău, dar în situația aceasta faceți-vă actele de moștenire pentru urmași... Și Radu i-a răspuns: - Domnule, n-am ce să las! Eu m-am zbătut pentru toată lumea și mi-am neglijat familia. N-am făcut afaceri. N-am acceptat compromisuri...
- N-a avut vreo taină cu care să plece de-aici?
- Aproape! Poate se știe însă mai puțin, de exemplu, despre Adrian Năstase de la P.D.S.R.! Chiar este un om foarte deștept. Mă rog, are și alte “calități”! Dar acesta se ținea, efectiv, după Radu. Cred că a și fost cu el, s-au dus într-o vizită în Albania... La întoarcere, toate mașinile diplomatice erau încărcate cu cadouri, biciclete, aduse de acolo etc. Radu și-a luat doar o foarfecă, cred că și acum este prin casă. Și-a zis că e de ajuns!
Cu ocazia acelei vizite, a insistat foarte, foarte mult să intre în P.S.D.R. Radu a refuzat și Adrian Năstase l-a întrebat de ce... I-a răspuns: - Atâta timp cât Ion Iliescu este în partidul acesta... Radu era foarte supărat, căci concluzia lui era următoarea: Ion Iliescu a vrut să fie Nicolae Ceaușescu. Atât!
- Avea informații despre neînțelegerile dintre Adrian Năstase și Ion Iliescu?
- Probabil. Nu mai știu!
- Nu se înțelegeau nici ei doi...
- Nu știu, dar Radu vorbea foarte frumos despre discuțiile cu Adrian Năstase!
- Cine credeți că l-a dezamăgit cel mai mult? Cineva în care a crezut, dar acesta a luat-o pe alt drum?
- Dezamăgiri au fost! Da, au fost, dar nu le mai știu acum pe toate. Astea cu românașii care s-au vândut pentru niște favoruri...
- Până la urmă, a ajuns în fieful liberal!
- Atunci, nu mai avea scăpare de presiunile lui Adrian Năstase și, cum v-am spus, avea și probleme cardiace. A venit acasă și mi-a spus: - Lucia, eu trebuie să fac un pas care nu mi se potrivește foarte tare, dar trebuie să fac pentru a termina cu presiunile astea. Pentru că nu mai suport! Și îmi zice: - Am discutat cu Amadeo Lăzărescu și cu Quintus (liberalii-n.a.), să îmi ofere adăpost în partidul lor până când mi se încheie mandatul. Eu să fiu independent, pentru că să nu mai aibă nimeni-nimic... Deci, a
făcut aceasta!
- Credea că S.R.I. a fost implicat în eliminarea sa din politică?
- Da!
- De altfel, Securitatea a fost implicată și în căderea lui Ceaușescu!
- Da, da...
- Din punctul meu de vedere, din câte am studiat, S.R.I. este o unealtă a altor servicii secrete, occidentale, care a condus România prin intermediul partidelor politice!
- Da...
- Nu chiar toți ofițerii s-au raliat, nu au fost racolați toți, dar pe majoritatea...
- Da, unii au fost infiltrați la Serviciul Secret, alții la Armată, alții la Poliție... Care cum!
- V-a mai căutat cineva, cercetător, istoric, interesat de mărturia dumneavoastră? Că sunteți martorul unor frământări cruciale...
- Nu (râde-n.a.)...
- Cu “nașterea” UVR (Uniunea “Vatra Românească”-n.a.) cum a fost?
- Când veneau oamenii ca să fondeze UVR-ul, că UVR-ul “cel mare” a fost inițiat de câțiva militari în rezervă, civili, atunci - panicându-se - civilii ar fi vrut o altă organizare! Însă Radu a fost ferm:
- Nu, noi datorăm niște mulțumiri și respect celor din armată (rezerviștilor) și preluăm inițiativa lor și o desăvârșim! Este UVR-ul și așa va rămâne... Și ei vor fi mulțumiți că au contribuit... Deci asta a fost!
- Presa cum a reacționat? A fost vreun ziarist solidar cu promovarea ideii naționale?
- Era perioada când se lucra intens la diferite documente, pentru UVR și P.U.N.R., pentru a se merge în Parlament... În perioada aceea, eu trebuia să fiu cam “de serviciu” pe scări, la bloc, să fiu atentă cine urcă sus la atelier, să nu las pe cineva suspect, să le atrag atenția celor de sus în caz de necesitate. Să știți că veneau tot felul de “dubioși”, se interesau unde erau “ăștia” care făceau “Vatra Românească”. Le-am spus: - Sunt la redacție (la revista “Vatra”-n.a.). Și cu aceasta “i-am expediat”! Dar, deodată, a venit un domn... S-a oprit mai întâi, s-a așezat... Cum tocmai avusesem o discuție pe tema lui Judea, îl “citeam din ochi”, devenisem mai interesată... Și acest domn mi-a spus că vrea să discute cu Radu Ceontea! Nu știu ce anume mi s-a părut ciudat și i-am spus că nu este acasă! “Bine”, mi-a zis! Și s-a dus și a coborât! Eu m-am dus apoi sus, în atelier, adresându-mă lui Radu (care se afla în mijlocul mai multor oameni):
- Radule, să știi că a venit un domn, te-a căutat și i-am spus că nu ești acasă!
- Dar domnul în cauză nu s-a prezentat? Cine este, pe cine reprezintă?
- Nu, nu... Atunci, Radu s-a uitat de la fereastră și a exclamat: - Măi, omul acesta e Cismaș (Ioan Cismaș de la ziarul mureșean “Cuvântul Liber”- n.a.)... A ieșit val-vârtej, s-a dus până în drum și
l-a adus înapoi.
- Dacă alții oscilau, ziaristul cu pricina era mai cinstit? Mai corect?
- Da, da...
- M-am documentat și am observat că, într-adevăr, s-a implicat cu fervoare în apărarea cauzei naționale, fiindu-i fidel domnului Ceontea, inclusiv în ce privește plasarea pe un loc de cinste în memoria colectivă!
- Da... Așa este... A fost un moment, cum să mă exprim... După aceea, domnul Ioan Cismaș a urcat scările și i-am cerut scuze! Așa! Și atunci l-am cunoscut pe Ioan Cismaș, apoi nu l-am mai “păcălit” niciodată când venea la întâlnire...
- Un eveniment puțin mai aparte, interpretat de unii în fel și chip, a fost reprezentat de plecarea familiei dumneavoastră din Târgu-Mureș (la Dobârca, în Sibiu)! Cum a fost? Vă ascult cu foarte mare atenție...
(Va urma)
Prof. COSTEL NEACȘU
