Activitatea social-filantropică din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în anul 2023

Distribuie pe:

În data de 25 ianuarie 2023, a avut loc ședința anuală a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, desfășurată sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în cadrul căreia au fost prezentate activitățile misionar pastorale-administrativ-gospodărești, cultural-educaționale, editorial-mediatice și social-filantropice derulate în județele Alba și Mureș, în anul 2023. Bilanțul activităților și proiectelor realizate a reliefat un dinamism în viața Eparhiei de Alba Iuliei și a surprins în mod concret rolul important al Bisericii în societate. Pe lângă activitățile cu specific bisericesc, în Arhiepiscopia noastră funcționează o amplă rețea de servicii sociale la standarde înalte și se derulează contant o intensă activitate social-filantropică pe care o prezentăm sintetic.

În anul 2023, au fost inaugurate trei noi centre sociale: un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități în Ocna Mureș, unde se desfășoară activități de cazare, îngrijire, de recreere și socializare, consiliere spirituală și psihologică pentru 40 de beneficiari; și două cantine sociale mobile pentru ajutorarea persoanelor în vârstă, în localitățile Baia de Arieș și Alba Iulia, care acordă hrană unui număr de 80 de persoane vârstnice.

Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, împreună cu Asociația “Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, cu filialele sale și cu alte 5 organizații non-guvernamentale eparhiale administrează 102 servicii sociale și filantropice: 51 de centre sociale și educaționale pentru copii, 25 de centre sociale pentru persoane adulte cu dizabilități, 12 centre pentru persoane vârstnice, 3 adăposturi pentru oamenii străzii și 11 centre pentru diferite categorii de persoane adulte aflate în dificultate.

În cadrul acestor centre a fost furnizat sprijin constant pentru 5.107 de beneficiari unici. În administrarea centrelor sunt implicate 17 organizații nonguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale, iar 74 din centrele menționate sunt licențiate. În paralel, în cuprinsul Eparhiei au fost oferite ajutoare financiare și materiale ocazionale pentru un număr de 15.199 de persoane, prin rețeaua de asistență filantropică organizată la nivelul celor 10 protopopiate. Personalul angajat este in număr de 563 persoane, din care 536 în sectorul nonguvernamental. În rețeaua filantropică eparhială au fost implicați și 4.736 voluntari.

Bugetul anului 2023 a fost impresionant, ridicându-se la suma de peste 51.522.000 lei, cu 30% mai mare decât în anul precedent. Sunt de remarcat sumele obținute din donații și sponsorizări, în valoare de 13.599.224 lei precum și valoarea acțiunilor filantropice și campaniilor caritabile din protopopiate și parohii în valoare de 3.253.512 lei, și care au totalizat 33% din suma totală.

Fondurile obținute din partea autorităților publice centrale, județene și locale reprezintă un procent de 66%. Aceste fonduri au fost obținute exclusiv în urma participării la licitațiile de servicii sociale organizate de către Consiliile Județene prin Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județele Alba și Mureș, în cadrul procesului de descentralizare a serviciilor, precum și din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială, în urma Proiectelor finanțate prin concursurilor de proiecte organizate în baza Legii 34/1998 și a HG. 973/2012. O colaborare de excepție s-a realizat și cu alte 21 de Primării și Consilii Locale din județul Alba, și anume din Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Blaj, Zlatna, Abrud, Câmpeni, Ocna Mureș, Cugir, Blaj, Baia de Arieș, Bistra, Ighiu, Sântimbru, Unirea, Valea Lungă, Hopârta, Roșia de Secaș. Berghin, Miraslău, Rădești, precum și cu Primării și Consilii Locale mureșene, din Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni.

Demn de menționat este și demararea unui nou proiect inițiat de Asociația “Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, “Incluziune pe piața forței de muncă a tinerilor adulți din medii defavorizate din România”. Proiectul vizează două categorii importante de beneficiari, și anume 100 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a și 60 de elevi de școli profesionale, care vor beneficia de informații specializate, consiliere personalizată și dezvoltarea unor conexiuni solide cu angajatorii din domeniul lor de studiu.

Acțiunile eparhiale reprezentative au fost: Proiectul “Pentru voi, dragi bunici”, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, care a avut o sferă largă de acțiuni, desfășurate atât la nivelul parohiilor, cât și în centrele sociale destinate ocrotirii vârstnicilor, amplele manifestări organizate în cadrul “Marșului pentru Viață” și a acțiunilor dedicate “Lunii pentru Viață”, când s-au desfășurat numeroase activități menite să sublinieze importanța protejării vieții, peste 3.000 de persoane participând la marșurile organizate în toate orașele eparhiei, precum și Campania “Donează sânge, salvează vieți”, o altă acțiune eparhială desfășurată în cele 10 protopopiate, și în cadrul căreia s-au înregistrat 1.321 de donatori de sânge, cu 200 mai mulți față de anul anterior.

Întreaga activitate a fost apreciată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care a acordat Asociației “Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” distincția Medalia și Diploma Omagială - 2023 “Anul Omagial al Pastorației Persoanelor Vârstnice”. Această recunoaștere onorantă atestă contribuția deosebită a Asociației privind îngrijirea și sprijinirea persoanelor vârstnice, în particular, dar, de asemenea,are în vedere întreaga activitate social-filantropică a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Lasă un comentariu