Bogata, prima comună din zona Luduș care a finalizat intabulările în intravilan

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, primarul comunei Bogata, Doina Coc, a înmânat cetățenilor din comună peste 3.500 de cărți funciare după încheierea unei mari părți din proiectul derulat de OCPI pentru întabularea terenurilor intravilane și extravilane fără cheltuiala locuitorilor.

Bogata este prima comună din zona Luduș care a finalizat intabulările în intravilan, este Bogata, fiind și a treia comună din județ care a reușit această performanță. În afara celor 37 de sectoare finalizate acum și alte 3, anterior - pe partea de terenuri extravilane, mai sunt doar 7 sectoare, pentru care urmează a fi obținută curând finanțarea, prin Oficiul Județean de Cadastru Mureș.

Prezentă la evenimentul festiv la de la Căminul Cultural din Bogata, deputata Dumitrița Gliga a declarat: “Dna primar ing. Doina Coc și-a petrecut ultimii ani - zile și nopți - pentru a putea finaliza lucrările/ dosarele pentru cetățenii comunei, din dorința ca proprietățile acestora să fie evidențiate, iar comuna și locuitorii să poată să se dezvolte. Felicitări, dnă primar!

Inițiativele legislative devenite lege, pe care le-am susținut în acest mandat în Camera Deputaților, sunt în favoarea cetățenilor, atât în ceea ce privește intabularea proprietăților din intravilan, cât și pentru intabularea proprietăților și înscrierea posesiilor, în extravilanul localităților, fără cheltuieli din partea cetățenilor.

Având o legislație favorabilă oamenilor, prin efortul primarilor și al Consiliilor locale, cu suport al OCPI, este posibil să avem toate proprietățile din județ și din țară intabulate, din bani europeni sau fonduri ANCPI (adică fără cheltuieli personale). Și desigur, ulterior, proprietarii pot fi eligibili în accesarea unor fonduri pentru dezvoltarea unor activități economice, pentru care deținerea actului de proprietate este obligatorie. Mult succes tuturor autorităților locale implicate în astfel de demersuri!” (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu