* “Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. NU este nici limba germană, NU este nici limba maghiară, ci LIMBA ROMÂNĂ pe care o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar de nu ai dori să înveți limba română, înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei... Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”. Aceste cuvinte au fost rostite de preotul luteran Stephan Ludwig Roth în Dieta de la Cluj din anul 1842, Dietă care vroia să legifereze ca limba oficială în Transilvania să fie limba maghiară. Tot el îi scrie în ianuarie 1848 lui George Barițiu: “Pentru mine, diversele naționalități nu sunt decât numai fragmente ale unui tot mai mare, iar furia luptelor pentru limbă o socotesc drept o decădere din umanitatea maltratată și pe cale de a apune în haosul atâtor rătăciri”. Această gândire democratică și creștină i-a adus moartea în anul 1849, prin împușcare, de către hoardele barbare ungurești (Tribunalul de sânge) conduse de criminalul Bem, având 5 copii mici.
Stephan Ludwig Roth (1796-1849), gânditor umanist, scriitor, istoric, profesor și pastor luteran sas din Transilvania, participant la Revoluția de la 1848. A urmat cursuri de fizică, chimie, matematică, psihologie și pedagogie. Doctor al Universității din Tubingen cu teza “Esența răului”. În anul 1848, 21 octombrie, a fost numit în Comitetul de Pacificare și apoi Comisar Imperial plenipotențiar unde a militat pentru deziobăgirea românilor. Din păcate, în această mare demnitate în care a fost instalat, a condamnat la moarte pe prefectul ALEXANDRU BĂTRÂNEANU din Balda-Mureș și suprefectul VASILE SIMONIS din Sărmașu-Mureș, sentință dusă la îndeplinire de hoardele ungurești prin spânzurare la intrarea în Cluj, lângă podul de la IRA, unde criminalilor li s-a ridicat și dăinuie actualmente un obelisc, spre rușinea noastră, a românilor lași și cozi de topor.
* * *
*”PATRIA și LEGILE...” Acela ce nu respectă legile nu-și iubește nici “PATRIA”. Îmi place să văd oameni liberi, făcându-și ei înșiși legile după care trăiesc, așa cum își fac locuințele. Este pentru mine o plăcere ca zidarul, tâmplarul, fierarul care m-au ajutat să-mi clădesc casa, vecinul meu opincarul și prietenul meu manufacturierul să se ridice deasupra meseriei lor, să aibă o opinie despre viața întregii “PATRII”, deoarece ei cunosc mai bine interesul public decât cel mai insolent pașă turc (parlamentar român).
Francois Marie Arouet Voltaire (1694-1778), filosof, scriitor, iluminist francez.
“Atâta timp cât în “PARLAMENTUL ROMÂNIEI”, portofoliile ministeriale nu se împart după “om și specialitate” ca pe vremea “AD-HOC”-urilor, nu va fi liniște și bunăstare. Profesorii, medicii, preoții, țăranii, muncitorii, toate categoriile sociale, ca unii care-și cunosc meseriile și misiunile, “trebuie” să formeze “SPUMA ȚĂRII-PARLAMENTUL”. Nu degeaba au început ca pușcăriile să se umple cu “ne-specialiști...” (n.a.).
* * *
* “Despre Alexandru Macedon, istoriile povestesc multe fapte de vitejie. Între altele, e și cea îmblânzirea lui Ducipal, calul său. Nimeni nu cuteza să se apropie de acest “mânz foarte rău” și furios. Alexandru un tânăr de 15 ani, îl scoate din grajd, pune șaua pe el și, încălecându-l, “zbură peste un pârâu adânc și larg”. Viteaz mare Alexandru Macedon și vitejii multe a făcut, dar vai, în lupta cu pornirile rele a fost un slab un slăbănog. Era stăpânit și biruit de multe patimi rele. Între acestea, erau mai ales trei: lăcomia după bogății, băuturile și femeile. A murit în floarea vârstei de 32 de ani, tocmai doborât de aceste patimi rele, pe care nu le putea înfrâna. Pe Ducipal cel furios l-a putut înfrâna, dar pornirile sale cele rele nu le-a putut. A biruit împărați și împărății, dar nu s-a putut birui pe sine. “Să luăm aminte...”.
P.S. Iacov cap. 4, vers. 1-3: “De unde vin războaiele, de unde vin certurile dintre voi? Din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiți și nu aveți; ucideți și pizmuiți și nu puteți să dobândiți ce doriți; vă sfădiți și vă războiți și nu aveți, pentru că nu cereți. Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri”.
Cu dragoste creștină, părintele Ilie
