O nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,75% pe an la titlurile de stat

Distribuie pe:

Ministerul Finanțelor informează că, începând din 12 februarie, cetățenii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,75%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Mai multe informații: https://bitly.ws/3cYos

Ileana Sandu

Lasă un comentariu