Motto: “Nu va putea avea omul pace pe pământ, de nu va avea pace cu Dumnezeu. Așadar: în numele lui Iisus Hristos, vă rugăm ca și cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împăcați-vă cu Dumnezeu!”.
* “În fața lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regăsești întru El, așa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate că ai dorit întotdeauna. În fața lui Iisus revii la firea ta adevărată, și aici te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Altfel iubește Dumnezeu, de cum iubește omul. Omul amestecă iubirea cu plăcerea, și asta-i decăderea lui. Dumnezeu te ridică deasupra ta, te crește la mărimi sufletești nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănarea Dumnezeiască”.
***
* “Pe pământ există și așa-zisele «boli spirituale». Acestea sunt niște deviații în materie de credință pe bază de Biblie. Exista în anul 1946 în jur de 800 de secte religioase. Acum, sunt peste 10.000 de astfel de deviații religioase. Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur și simplu nenumărate. Câte capete atâtea nonsensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o «unificare a minților». Fiecare e unic în lume; de-ar învia toți omenii de la Adam până la sfârșitul lumii, n-ai să găsești doi omeni identici; aceasta e genetic adevărat. Diferențierile acestea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viața, de-o frâng”.
***
* “Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptățit”. Este vorba despre omul care se abate de la cele bune și care nu caută și nu primește îndreptarea, ci își explică el mai bine cele pentru sine, condamnând pe cei ce vor să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ți recunoști greșeala. “Când greșeala s-a făcut în tine așezare și adevăr”, când o ai ca deprimare și o mai și justifici, atunci, “nu mai e greșeală, ci e păcat de moarte”. Într-o astfel de situație, “cel ce se crede a fi drept, fără să fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune”.
P.S. “Sunt șerpi care sug laptele vacilor și sunt vaci, care, odată supte de șarpe, aleargă nebune după șarpe să le sugă iarăși. Și așa se întâmplă că vaca se apropie de înțărcat, dar de nărav nu se înțarcă și se duce mereu la șarpe. Șarpele îi suge sângele, iar dacă nu-i prea vine, în sfârșit, o mușcă. Iată prostia de vacă osândită la moarte. Dar și prostia de om, tot la moarte-i condamnată. Toată tinerețea ta o dai dracului și vezi că pe urmă ai ales rău, dar... este prea târziu”.
“Cine are minte, să ia... aminte!”
Cu dragoste creștină, preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
