Scăderea în înălțime este un fenomen comun, care afectează atât bărbații, cât și femeile și care se accentuează odată cu vârsta.
Cercetătorii americani în geriatrie de la Universitatea din Los Angeles, citați de descopera.ro, afirmă că bătrânețea este un proces biologic natural, în care totul se schimbă în noi pe măsură ce înaintăm în vârstă. Apar ridurile, părul ni se albește, ne dor mai mult oasele și, nu în ultimul rând, începem să scădem în înălțime. Astfel, începând cu vârsta de 40 de ani, oamenii pierd aproape un centimetru pe deceniu din înălțime.
Pierdem din densitatea și rezistența osoasă
Specialiștii americani susțin că există mai mulți factori care contribuie la scăderea în înălțime, dar cel mai important este legat de starea oaselor și a articulațiilor noastre. Oasele sunt alcătuite din țesut osos, care este într-o continuă remodelare, în funcție de solicitările mecanice și de aportul de nutrienți.
Pe măsură ce îmbătrânim, viteza de formare a țesutului osos scade, iar viteza de distrugere crește, ceea ce duce la pierderea densității și a rezistenței osoase. Acest fenomen se numește osteoporoză și poate provoca fracturi spontane sau la compresia vertebrelor, adică a oaselor care formează coloana vertebrală.
Așa că, înălțimea noastră este afectată de scurtarea coloanei vertebrale, care reprezintă aproximativ 35% din înălțimea totală a unui adult. Prin urmare, cea mai mare influență asupra scăderii în înălțime odată cu înaintarea în vârstă este creșterea curburii coloanei vertebrale, cunoscută sub numele de cifoză, și apare pe măsură ce fibrele noastre musculare se diminuează de-a lungul anilor.
Ca urmare, mușchii care înconjoară coloana vertebrală devin mai slabi și începem să pierdem lupta împotriva gravitației, devenind în cele din urmă incapabili să stăm drepți. Pierderea tonusului muscular, mai ales al mușchilor abdominali, duce la imposibilitatea de a menține coloana dreaptă.
Din fericire, cifoza poate fi evitată sau măcar încetinită prin menținerea unui stil de viață activ și prin practicarea regulată a exercițiilor fizice.
Fibrele elastice, înlocuite cu țesut cicatrizat
Un alt factor care contribuie la scăderea în înălțime este legat de starea mușchilor și a ligamentelor care susțin coloana vertebrală și care ne permit să ne menținem postura. Mușchii și ligamentele sunt alcătuite din fibre elastice, care se contractă și se relaxează în funcție de stimulii nervoși și de activitatea fizică. Pe măsură ce îmbătrânim, fibrele elastice se degradează și sunt înlocuite cu țesut cicatrizat, care este mai rigid și mai scurt.
Acești factori se combină și determină o scădere progresivă în înălțime, care începe în jurul vârstei de 30 de ani și se accelerează după 50 de ani. Se estimează că un bărbat pierde în medie 3 cm, iar o femeie pierde în medie 5 cm din înălțimea lor inițială până la vârsta de 80 de ani.
Un stil de viață sănătos, exercițiile fizice (mersul pe jos, alergatul, înotul, ciclismul, dansul, ridicarea de greutăți, yoga și pilates) încetinesc degradarea osoasă. Atenți trebuie să fim și la greutate, deoarece obezitatea suprasolicită articulațiile și duce la uzura prematură a cartilajelor.
Fracturi de compresie, lipsite de durere
Scăderea în înălțime nu este singura modificare, cercetătorii explicând că alte procese legate de vârstă ne fac să devenim literalmente mai mici. Printre cei mai importanți factori care determină această micșorare se numără reducerea densității osoase, despre care se crede că este declanșată de scăderile de estrogen și testosteron pe măsură ce îmbătrânim. De asemenea, deficiențele de vitamina D și o scădere a absorbției renale a calciului exacerbează acest proces.
Pe măsură ce oasele devin mai slabe și mai poroase, vertebrele care alcătuiesc coloana vertebrală pot fi strivite sub propria greutate, producând fracturi, cunoscute sub numele de fracturi de compresie.
În mod surprinzător, cele mai multe fracturi de compresie sunt lipsite de durere, motiv pentru care tindem să nu observăm pe măsură ce coloana noastră vertebrală devine din ce în ce mai compactă în timp. S-ar putea să nu știm niciodată dacă avem aceste fracturi, cercetătorii constatând că două treimi dintre persoanele cu fracturi vertebrale nu au simțit nicio durere.
Acest efect este adesea agravat de degenerarea discurilor vertebrale, care se află între vertebrele noastre și acționează ca amortizoare de șocuri. Începând cu vârsta de 30 de ani, aceste discuri pot începe să se usuce, devenind din ce în ce mai puțin ferme pe măsură ce pierd apă.
Avem 23 de discuri în coloana vertebrală și este suficient ca doar câteva dintre acestea să scadă în înălțime cu câțiva milimetri, pentru ca noi să începem să observăm că ne micșorăm. (L.P.)
Lucreția Pop
(Sursa foto: pixabay.com)
