“Nu mai există omul, nu mai există problema”

Distribuie pe:

A murit Aleksei Navalnîi, cel mai autentic simbol al Rusiei libere și democrate. Era închis într-un penitenciar cu regim special, situat lângă Cercul Arctic, un fel de lagăr de exterminare. Chiar și în aceste condiții, știind că șansa de a fi eliberat în timpul vieții lui Putin era practic nulă, Navalnîi a continuat să-și asume lupta în opoziție până la sacrificiu.

Vladimir Putin este responsabil de moartea lui Navalnîi. Direct sau indirect, nu mai contează. Dar a dovedit, pentru a nu știu câta oară, că se teme chiar și de vocile înăbușite ale luptei pentru libertate.

Nici măcar detenția politică a lui Navalnîi nu-i oferea lui Putin suficientă liniște și nici garanții teoretice că alegerile prezidențiale din luna martie se vor desfășura în absența oricărei opoziții reale. Moartea rezolvă toate problemele, ar fi spus Stalin. “Nu mai există omul, nu mai există problema”.

În plan intern, prin moartea lui Navalnîi, regimul lui Putin transmite un mesaj brutal, de intimidare pentru întreaga societate. Pentru lumea civilizată, mesajul este și mai dur: Moscova nu este interesată să negocieze, ci să-și urmeze planurile până la ultimele consecințe ale celor mai însângerate confruntări.

După cum paginile lui Soljenițîn au arătat omenirii cum a fost posibilă supraviețuirea în lagărele staliniste, viața lui Navalnîi a dezvăluit că aparatul represiv și criminal patronat de Vladimir Putin nu poate malaxa întru totul conștiința umană.

În condițiile în care, de aproape doi ani de zile, un singur om înfășoară în sârmă ghimpată cea mai mare țară din lume, Navalnîi scrie o nouă pagină din lunga istorie a Rusiei martirizate, care îi invită deopotrivă pe ruși, ucraineni, moldoveni, georgieni și pe cetățenii lumii libere să lupte pentru demnitate, adevăr și respect pentru conștiința umană.

Prof. univ. dr. LEONARD AZAMFIREI

Lasă un comentariu