Pentru orice rând sau strofă, gândurile trebuie să “vestească” un dor, dorințele, amintirile, dar și suferințele, să ai har ca dorul să-ți aline, sufletul să fie atras de tot ce e frumos în jurul tău, în ținuturile unde te-ai născut sau trăiești, unde ai petrecut dulcea copilărie, alături de părinți, frați și surori, rude, colegi și prieteni.
Cam acestea ar fi, după mine, “atracțiile”, “dorul” de a scrie, mai ales când ești silit sau nesilit să pleci din locul natal, unde te-ai obișnuit, sau la întoarcere acasă.
Dacă nu scriu, /o să am regrete, /de aceea / mă țin de scris, / altfel, / voi simți / o gaură-n mine,/ penița va începe / să zgârie, / hârtia va fi galbenă, / se învechește / mai repede. (“Dacă”)
