Importanța meseriilor pentru viitor

Distribuie pe:

Un zidar, un mecanic sau un instalator vor fi mai puțin și mai târziu afectați de noile tehnologii. Prin comparație, meseriile desfășurate la calculator vor trece prin multiple valuri de ajustări - unele fiind transformate pe parcurs, altele fiind înlocuite.

Sistemul de educație din România este concentrat aproape exclusiv pe direcția universitară. Cultura formării de meserii aproape a dispărut. Alături de exodul forței de muncă peste granițe, renunțarea la școlile profesionale se resimte în mai toate domeniile de activitate. Și este o greșeală care ar fi benefic să fie corectată cât mai repede și la dimensiuni mari pentru a remedia deficitul cu care ne confruntăm de ani de zile.

Noile tehnologii sunt impulsionate de problemele concrete cu care ne confruntăm. Cu cât o lipsă creează mai multe probleme, cu atât mai mare este motivația de a crea tehnologii care s-o rezolve. Este mult mai avantajos pentru noi, toți să le rezolvăm prin formarea oamenilor pentru contextul actual comparativ cu a privi pasiv la construirea de soluții exclusiv tehnologice, iar apoi să ne plângem că oamenii își pierd slujbele.

Toate aceste meserii esențiale stilului nostru de viață avem nevoie să fie temeinic formate pentru a incorpora tehnologiile și standardele curente. Așa cum am mai discutat, cheia succesului stă în adoptarea noilor tehnologii ca fiind complementare oamenilor, nu înlocuitoare.

De exemplu, performanța energetică a unei case este importantă. Elemente precum izolarea ei, soluțiile de încălzire, răcire și aerisire, instalațiile electrice de consum și producție, sau colectarea și filtrarea apei din gospodărie. Toate acestea beneficiază de noi materiale, sisteme, instrumente, programe și aplicații mobile.

Sigur, există arhitecți și ingineri care fac astfel de proiecte, dar preponderent pentru construcții noi. Însă, în foarte multe cazuri, sunt implicați doar meseriașii. Tocmai de aceea este important ca formarea lor să fie temeinică și actualizată noilor practici și tehnologii. Dincolo de specializări diferite, școlile profesionale ar fi benefic să pregătească elevii pentru toate aspectele cu care se vor confrunta de-a lungul carierei.

Cum învață și dobândesc noi cunoștințe și abilități. Cum formulează o soluție bună. Ce considerente trebuie să ia în calcul în luarea deciziilor. Ce practici, tehnologii și strategii le pot crește performanța.

Cum estimează materialele și orele necesare unei lucrări. Cum repară sau modernizează sistemele vechi care trebuie înlocuite. Cum discută și negociază cu clienții. Cum își formează propriile echipe și cum le gestionează. Sau cum își construiesc o afacere prosperă.

Reinventarea școlilor profesionale ca fiind centre de formare teoretică, tehnologică, practică și antreprenorială este de importanță majoră. Avem nevoie noi - beneficiarii acestor meserii. Au nevoie meseriașii pentru a fi cât mai eficienți și performanți în activitatea lor. Au nevoie companiile care suferă de mai bine de 20 ani din cauza lipsei forței de muncă calificate. Are nevoie Bugetul de Stat pentru a avea muncă de valoare adăugată de impozitat.

Și ar fi benefic să ne revizuim prejudecățile despre meserii. Copiii sunt diferiți și se pricep la lucruri diferite. Avem nevoie de fiecare tip de talent și niciunul nu este mai prejos ca altele. Meseria este valoroasă prin modul în care o practici, nu prin domeniul de activitate sau titlul studiilor. Faptul că termini o facultate nu este o garanție pentru caracterul tău sau calitatea meseriei pe care o practici. Iar faptul că termini o școală profesională nu înseamnă că ești mai puțin respectabil. Ar fi benefic să vedem valoarea fiecărui om prin prisma impactului său asupra vieților celor din jur.

Aceste lucruri sunt la fel de valabile pentru mecanici, șoferi, lăcătuși, strungari, betoniști, fierari, tâmplari, croitori, bucătari, chelneri, frizeri, agricultori și toate celelalte meserii de care avem nevoie în fiecare zi. Și ar fi benefic să le acordăm aceeași importanță la formare ca cea pe care o constatăm în viața de zi cu zi.

Școlile profesionale nu sunt depășite. Dimpotrivă, sunt mai importante ca oricând. Este în interesul nostru să le repunem în lista priorităților imediate.

Adrian Vascu

Lasă un comentariu