Locuitorii din Gornești care au participat la proiectul “20HyGrid”, premiați

Distribuie pe:

Cele 51 de familii din comuna Gornești care au participat la proiectul-pilot “20HyGrid”, prin care s-a testat, în premieră în România, folosirea unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%) pentru încălzirea locuințelor, au fost premiate, joi, de reprezentanții Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului E.ON.

“Un proiect-pilot unic, atât pentru noi, cât și pentru România, în care testăm introducerea hidrogenului în gazele naturale. Scopul este clar din punctul de vedere al înverzirii planetei, ținând cont de schimbările climatice care se întâmplă în zilele noastre. Totodată, ajută și pentru viitor din punctul de vedere al epuizării resurselor. Este un proiect-pilot prin care dorim să demonstrăm că acest amestec de hidrogen în gaze verzi este sigur, atât din punctul de vedere al rețelelor, cât și al dispozitivelor clienților, sobe, aragazuri sau centrale. Nu pune probleme deosebite de exploatare sau de funcționare. Ce am testat noi în proiectul-pilot a fost un amestec de 20% hidrogen și 80% gaze naturale. Suntem în curs de a testa un procent mai mare, de 30% hidrogen, dar părerea generală pe plan mondial sau ce s-a mai testat și ce se utilizează pe plan mondial este un amestec de până în 20% hidrogen”, a declarat presei directorul general adjunct al Delgaz Grid, Cristian Ifrim.

El consideră că “20HyGrid” a demonstrat că nu necesită investiții suplimentare, nici pe partea de rețea și nici pe aparatura clienților.

“Dacă vorbim, în schimb, de 100% hidrogen, în momentul în care se epuizează resursele sau pentru o perspectivă mai îndepărtată, în 2050, este altceva, atunci și rețelele trebuie pregătite, necesită sume considerabile, dar pe lângă rețele și clienții vor trebui să înlocuiască tot ce folosesc”, a afirmat directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Cristian Ifrim a precizat că Delgaz Grid este prima companie de distribuție a gazelor naturale din România care a făcut pași concreți pentru a testa o soluție de încălzire sustenabilă, alternativă la încălzirea cu energie electrică.

“Ca specialiști, datoria noastră este să oferim clienților soluții iar hidrogenul poate fi o soluție, momentan în mix cu gazele naturale. Ne așteptam ca oamenii să fie mai reticenți, dar în realitate nu a fost așa. Le mulțumesc oamenilor din Gornești pentru încredere, ei sunt cei care, împreună cu specialiștii noștri, au făcut ca acest proiect să fie posibil”, a mai spus Cristian Ifrim.

Managerul tehnic al Delgaz Grid și coordonatorul proiectului “20HyGrid”, Cristian Călin, a subliniat că localitatea Gornești va rămâne în istoria energeticii ca prima localitate cu rețea de distribuție de gaze naturale din oțel din România unde s-a testat utilizarea hidrogenului în amestec cu gaze naturale, la fel cum, în anul 1914, Turda a rămas în istorie ca prima localitate din România conectată la gaze naturale.

“Este primul proiect de amestec de gaze naturale și hidrogen din România pe care am decis să îl facem după ce am văzut câteva proiecte mature în Germania. Am făcut un curs de instruire alături de alți ingineri, la Universitatea din Karlsruhe Germania, astfel încât să putem face teste într-un mediu controlat și într-un mod profesionist, în condiții de siguranță pentru clienți, să nu avem niciun risc în timpul testelor. Ei au început de la cinci, 10, 15, 20 până la 30% hidrogen în gaze. Noi am decis că vom începe direct cu 20%, un procentaj curajos”, a apreciat Cristian Călin.

Prin premierea localnicilor, compania a dorit să-și arate recunoștința față de cei 51 de clienți din Gornești și față de autoritățile locale care au dovedit deschidere față de noile soluții de încălzire și au pus la dispoziția specialiștilor propriile locuințe pentru teste.

Participanții au primit diplome care atestă că sunt primii români racordați la o rețea de distribuție gaze naturale din oțel la care s-a testat o soluție sustenabilă de încălzire, bazată pe un mix de gaze naturale cu hidrogen, punându-se astfel piatra de temelie pentru o soluție de încălzire 100% fără emisii de dioxid de carbon pe termen mediu și lung, utilizând infrastructura de gaze naturale a României.

Specialiștii companiei care au făcut testele în locuințele clienților, Ovidiu Oprea și Mihnea Bloj, au menționat că înainte și după efectuarea procedurilor propriu-zise de testare au fost efectuate revizia instalațiilor și verificarea aparatelor de încălzire.

Compania a suportat toate costurile aferente testelor, constând în reviziile instalațiilor și verificarea aparatelor de utilizare, costul utilităților necesare pentru efectuarea testelor, gaze naturale, apă, electricitate.

“Rezultatele testelor efectuate la Dârlos (județul Sibiu), unde rețeaua de distribuție este din polietilenă și la Gornești (județul Mureș), cu rețea de distribuție de oțel, corelate cu cele din poligonul Delgaz Grid de la Mediaș, respectiv din laboratorul Universității Tehnice de Construcții București, demonstrează că hidrogenul, în amestec de 20% și chiar mai mult, poate fi folosit în deplină siguranță ca soluție pe termen mediu și lung pentru decarbonizarea parțială a încălzirii imobilelor din România, fără să fie necesare modificări ale rețelelor și instalațiilor/aparatelor de utilizare ale clienților. Concluziile proiectului 20HyGrid au fost puse la dispoziția instituțiilor abilitate și a altor părți interesate din România și vor contribui la elaborarea de reglementări tehnice în domeniul utilizării hidrogenului pe scară largă în România”, au precizat reprezentanții Delgaz Grid. (AGERPRES)

Materiale sanitare în valoare de peste 400.000 de euro - donate de Organizația Mondială a Sănătății către IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de urgență a primit, vineri, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, materiale sanitare în valoare de peste 400.000 de euro.

“Este vorba despre materiale sanitare de o valoare de peste 400.00 de euro, echipamente medicale care pot fi distribuite la orice moment acolo unde este nevoie, acolo unde este presiune, inclusiv materiale și echipamente în caz de necesitate de transport de nou născuți și alte materiale de protecție și materiale care sunt necesare în acordarea asistenței medicale, în principal, de urgență”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției - Ciolpani, în cadrul unui eveniment privind oferirea unor donații din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sistemului integrat de urgență din România.

Potrivit acestuia, este vorba despre incubatoare pentru transport de copii, monitoare, ecografe și alte echipamente.

“Sunt diferite categorii, includ inclusiv incubatoare de transport de copii, în caz că trebuie să transportăm un număr mai mare de copii, includ echipamente medicale care pot fi trimise în zone în care e nevoie de ele, inclusiv monitoare, ecografe și alte echipamente despre care pot să spun că vor fi de mare sprijin dacă este nevoie să le trimitem și să venim în sprijin, în caz că apare o situație care necesită reacția lor. Sunt echipamente, inclusiv consumabile, echipamente de acordare de asistență medicală de urgență”, a explicat Arafat. (AGERPRES)

Lasă un comentariu