Ziua mărțișorului, sărbătorită la Școala Gimnazială “Ion Chinezu” Sântana de Mureș

Distribuie pe:

Pentru elevii Școlii Gimnaziale “Ion Chinezu” din Sântana de Mureș, luna martie a debutat cu înfăptuirea gândului îndreptat spre bunicile, mămicile și doamnele din comunitate. Astfel, elevii școlii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au participat la atelierul de confecționat mărțișoare. Scopul acestei activități, din cadrul proiectului educațional local “Săptămâna iubirii și a dărniciei”, a fost acela de a-i determina pe copii să-și exprime sentimentele, să înțeleagă importanța de a-i trata pe cei din jur cu respect și cu bunătate, să le dezvolte empatia și să-i facă mai sensibili față de aproapele lor.

În data de 3.03.2024, în colaborare cu preotul paroh Hancu Daniel de la biserica “Sfânta Treime” din Sântana de Mureș, s-a desfășurat activitatea în cadrul căreia elevii școlii noastre au dăruit mărțișoare enoriașelor care au participat la slujba religioasă.

Activitatea a avut un impact pozitiv asupra comunității, gestul celor implicați a fost apreciat, aducând zâmbet și bucurie pe chipurile și în inimile tuturor.

“Această activitate a adus bucurie și entuziasm, ne-a determinat pe fiecare să ne acordăm un răgaz pentru a privi în sufletul nostru și de a conștientiza că gesturile mici înseamnă bucurie pentru suflet. Pe această cale, transmitem gândul nostru de mulțumire, respect si recunoștința tuturor celor care au contribuit în realizarea acestei activități”, au declarat doamnele profesor, care au coordonat această activitate de suflet.

Colectivul cadrelor didactice de la Școala Gimnazială “Ion Chinezu”

Lasă un comentariu