Directoarea Colegiului Național “Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, prof. Cristina Someșan, a transmis o scrisoare părinților elevilor care învață în prestigiosul colegiu, în care explică situația de fapt care a dus la incidentul reprobabil de luni, când un elev din clasa a VIII-a A și-a bătut diriginta. Scrisoarea ne-a parvenit de la unul din părinții celor aproape 1.000 de elevi care învață în “Papiu”.
Stimați părinți,
De obicei, scrisorile către dumneavoastră erau într-un ton mult mai optimist sau festiv, de această dată, însă, avem un moment care este departe de tot ceea ce mi-am închipuit. Mă refer la incidentul de luni, la acea reacție incredibil de violentă a unui elev la adresa dirigintei lui, incident intens mediatizat și profund savurat de toți cei care abia așteptau să afirme cu deosebită și ironică satisfacție: “Papiul, o școală de elită”. E dureros de trist, dar în același timp, situațiile nedorite îți oferă ocazia celor mai bune reorganizări.
Această școală are o tradiție pe care au clădit-o generațiile anterioare, iar ceea ce se întâmplă acum, ceea ce facem noi, profesori sau părinți, toți adulții, numai viitorul va demonstra dacă e cel mai bun lucru pentru elevii/copiii noștri și dacă vom reuși să-i formăm pentru a-și trăi cu demnitate, curaj și inteligență propria lor viață. Însă de un lucru sunt sigură: fiecare ne străduim cum știm, cum putem, după priceperea noastră și sigur cu cele mai bune intenții să facem lucrurile cât mai bine. Vă trimit această scrisoare din două motive:
1. Cu siguranță, vor fi mulți drogați, derbedei sau golani în lumea aceasta, dar eu cred că dacă priviți în casele și în familiile dumneavoastră, nu acolo îi găsiți. Între cei aproape 1.000 de copii din școală, eu văd foarte mulți copii educați, cu bun simț, inteligenți, sensibili și cooperanți. Da, sigur, au perioadele lor, uneori foarte dificile, când comunici greu cu ei, când li se pare că le știu pe toate și se cred centrul lumii. Da, fiecare familie poate trece prin perioade mai complicate, dar asta nu ar trebui să facă obiectul preocupărilor cititorilor de FB, ci este doar sarcina tuturor celor implicați să scoată lucrurile la liman, în intimitatea vieții personale. Din exterior se pot pune foarte ușor etichete, dar eu nu pot accepta să fie jignit sau analizat niciun elev și nicio familie sau să se facă presupuneri stupide că un copil cu un comportament deviant este neapărat unul “de bani gata”. De data aceasta lucrurile stau chiar invers.
2. Incidentul de luni este inadmisibil și doresc să vă aduc eu la cunoștință câteva aspecte. Nu a fost prima abatere disciplinară a elevului respectiv, ci au fost nenumărate altele în ultimii doi ani. Toate situațiile s-au lăsat cu sancțiuni, cu certuri, cu împăcări, cu promisiuni și jurăminte. În multe momente am crezut că poate fi adus pe o cale mai bună, în altele am făcut dosare către Poliție, Inspectoratul Școlar Județean sau Direcția de Protecție a Copilului. Uneori am sperat în reveniri, alteori am semnat sancțiuni incredibile. E evident că în final n-a ieșit bine. Calea constructivă n-a funcționat deloc, iar cea care ar fi avut rostul de a pune ordine în aceste situații n-a fost decât un șir repetat de blocaje într-o legislație care ne-a făcut vulnerabili, incapabili de a lua o măsură disciplinară fermă și care, luni, mi-a adus din partea elevului în cauză următoarea replică: “nu-mi pasă, că și-așa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”. Și avea dreptate. Am pierdut multe bătălii și știu sigur că asta se întâmplă în fiecare școală, chiar dacă e greu pentru unii să recunoască așa ceva. Luni, lucrurile au escaladat într-un mod inadmisibil, înfiorător, înfricoșător și de nepermis. Da, trebuie luate măsuri aspre, ferme și clare pentru toată lumea, care să nu mai permită ca vreodată un elev sau un profesor să fie expus vreunui risc de orice fel în școală. Până acum toți mi-au spus că n-am soluția pe care, de fapt, o așteptăm de mult, care altădată s-ar fi aplicat fără discuție și că ar trebui să fi învățat destul din rateurile anterioare. Poate că au dreptate, dar eu sunt dispusă să mai încerc o dată. Știu că Poliția sau Inspectoratul Școlar mă vor susține ca întotdeauna, dar că legislația mă va împiedica din nou, atât pe mine, cât și pe ei. Singurul lucru care este diferit după evenimentul de luni e că nu mai sunt dispusă să accept că nu se poate, că legea nu permite, că regulamentul cutare sau Statutul elevului nu sunt corelate, că procedurile interzic anumite intervenții sau câte și mai câte. Poate că nu voi răzbi, din nou, poate că toate relele lumii mi se vor pune în cârcă, poate că mulți și necunoscători își vor da cu părerea, dar în calitate de director, profesor și fost elev al acestei școli, n-am să accept ca această situație să mă transforme într-o victimă neputincioasă și înfricoșată de aceste vremuri cărora, până la urmă, noi, adulții, le-am permis să fie așa.
De fiecare dată ați susținut școala și vă mulțumim cu recunoștință, dar încă o dată avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră, nu numai moral, ci și pentru a ne consilia din punct de vedere juridic. Alături de colegii mei profesori am început cercetarea cazului, dar vom aprecia orice ofertă de ajutor a acelora dintre dumneavoastră care sunteți specialiști în acest domeniul.
Iubind școala și copiii, luptând pentru viitorul lor și-al nostru, vom învinge și nu vom fi niciodată victimele nimănui!
Cu deosebită stimă,
Director, prof. Cristina-Ligia SOMEȘAN
